Antena 3 CNN Externe Axios: Bursa americană de pe Wall Street ar putea accepta în curând tranzacțiile cripto

Axios: Bursa americană de pe Wall Street ar putea accepta în curând tranzacțiile cripto

M.L.
1 minut de citit Publicat la 10:50 10 Iun 2026 Modificat la 10:50 10 Iun 2026
Brusa americană de la Wall Street, imagine de arhivă cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images

Instituțiile financiare tradiționale încep să adopte tot mai rapid criptomonedele, ceea ce e văzut drept un punct de cotitură pentru o industrie care, până nu demult, considera activele digitale o amenințare la adresa pieței. Astfel, rivalitatea de lungă durată dintre Wall Street și sectorul cripto este pe cale să dispară, pe măsură ce instituțiile financiare se grăbesc să răspundă cererii tot mai mari de active digitale din partea investitorilor de retail și a investitorilor instituționali, informează Axios.

„Aproape toate companiile tradiționale de servicii financiare vor oferi clienților lor acces la criptomonede, precum Bitcoin și Ethereum”, a declarat pentru Axios David Ripley, co-director executiv (co-CEO) al bursei de criptomonede Kraken.

Băncile și firmele de brokeraj răspund cererii tot mai mari venite din partea investitorilor de retail, a investitorilor instituționali și a clienților bogați.

Inteligența artificială (AI), stablecoin-urile, tokenizarea și tranzacționarea în afara programului obișnuit al pieței (extended-hours trading) forțează piețele financiare tradiționale în aceeași direcție.

Astfel, investițiile devin tot mai accesibile pentru cetățeanul obișnuit, pe măsură ce crește numărul activelor disponibile pentru tranzacționare, iar restricțiile privind momentul în care acestea pot fi tranzacționate sunt tot mai puține.

Ripley a adăugat că ascensiunea stablecoin-urilor a demonstrat că investitorii sunt dispuși să dețină versiuni bazate pe tehnologia blockchain ale activelor financiare tradiționale. În opinia sa, următoarea etapă va fi reprezentată de acțiunile listate la bursă.

„Nu se va opri aici. Următorul segment major în care ne așteptăm să vedem acțiuni tokenizate sau alte active tokenizate va fi cel al acțiunilor tranzacționate pe piețele publice”, a declarat Ripley.

Sarah Youngwood, director financiar (CFO) al Nasdaq, a declarat pentru Axios că piețele de capital din SUA au suficientă profunzime și lichiditate pentru a absorbi viitorul val de oferte publice inițiale (IPO) evaluate la trilioane de dolari, fără a fi nevoie de modificarea regulilor existente, chiar și în contextul în care companii precum SpaceX, OpenAI și Anthropic se pregătesc să se listeze la bursă.

Sistemul este pregătit atât pentru „acele companii foarte mici” create cu ajutorul inteligenței artificiale, cât și pentru „companiile mai mari” care se dezvoltă ulterior din acestea, a precizat Youngwood.

Nasdaq promovează extinderea programului de tranzacționare dincolo de orarul clasic al pieței, în timp ce piețele cripto funcționează deja non-stop, 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole