Antena 3 CNN Life Sănătate Beatrice Mahler: Poluarea aerului explică aproape un sfert dintre decesele cauzate de cancerul pulmonar

Beatrice Mahler: Poluarea aerului explică aproape un sfert dintre decesele cauzate de cancerul pulmonar

A.N.
2 minute de citit Publicat la 11:41 08 Oct 2025 Modificat la 11:41 08 Oct 2025
Beatrice Mahler, medic pneumolog. sursa: Inquam Photos / George Călin

Deși fumatul rămâne principalul factor al cancerului pulmonar, noile cercetări evidențiază impactul semnificativ al poluării atmosferice, care explică, cel puțin parțial, creșterea numărului de cazuri în rândul persoanelor nefumătoare, a declarat, miercuri, medicul pneumolog Beatrice Mahler, relatează Agerpres.

„Plecând de la aceste date, am realizat alături de o echipă dedicată studiul ce a fost publicat în revista Springer Nature. Cercetarea noastră sperăm să reprezinte un instrument analitic relevant pentru comunitatea ştiinţifică şi factorii de decizie, în vederea identificării zonelor cu risc ridicat şi al fundamentării unor măsuri eficiente de prevenţie şi intervenţie. Analiza retrospectivă a datelor colectate în România în perioada 1999–2022 evidenţiază că bărbaţii peste vârsta de 50 de ani din mediul urban au un risc mai mare de cancer pulmonar, 75% dintre decese au fost înregistrate tot în rândul acestora, subliniind o distribuţie inegală de gen a impactului bolii, corelată parţial probabil cu obiceiul fumatului, mult mai frecvent la bărbaţi decât la femei”, a afirmat Mahler.

Două valuri distincte ale bolii în ultimele două decenii

Potrivit studiului, incidența crescută a cancerului pulmonar în România se manifestă începând cu vârsta de 45 de ani. Datele analizate au evidențiat două valuri distincte ale bolii, independente de gen sau mediul de rezidență.

Primul val, înregistrat în 1999, a afectat cu precădere grupele de vârstă 60–64 și 65–69 de ani, urmat ulterior de o tendință descendentă.

Cel de-al doilea val a apărut în jurul anului 2010, în rândul persoanelor cu vârste între 50–54 și 55–59 de ani, ceea ce ar putea indica efecte de cohortă ce necesită cercetări suplimentare.

Poluarea cu particule fine PM2.5 – o legătură directă cu mortalitatea

Beatrice Mahler a explicat că analiza corelației dintre clusterele spațiale ale cancerului pulmonar (cazuri și decese) și zonele cu nivel ridicat de poluare PM2.5 a evidențiat o asociere diferită în funcție de indicatorul oncologic analizat.

„În cazul deceselor prin cancer pulmonar, asocierea cu nivelul crescut de PM2.5 este mai pronunţată (valoare Cramer’s V = 0,239), ceea ce indică faptul că, statistic, aproximativ 24% dintre decese pot fi, cel puţin parţial, explicate prin nivelul de poluare al aerului. Aceste rezultate susţin ipoteza conform căreia expunerea la poluanţi atmosferici joacă un rol semnificativ în agravarea bolii, contribuind la creşterea mortalităţii. Radonul, alt doilea factor de risc recunoscut în literatura de specialitate ca fiind asociat cu cancerul pulmonar are corelaţie şi în studiul nostru, însă datele disponibile privind concentraţiile de radon acoperă aproximativ 50% din teritoriul României, conform informaţiilor furnizate de Atlasul Radiaţiei Naturale, realizat cu sprijinul Comisiei Europene”, a arătat medicul pneumolog.

Regiunile cu radon ridicat coincid cu zonele de incidență crescută

Mahler a precizat că valorile mari ale concentrațiilor de radon sunt localizate în special în regiunile unde incidența cancerului pulmonar este mai ridicată. Expunerea cronică la acești agenți toxici din aerul inspirat contribuie la declanșarea proceselor oncogenetice, însă efectele nu apar imediat.

Studiile arată o perioadă de latență între 10 și 30 de ani între momentul expunerii și apariția bolii, a subliniat medicul.

Cercetarea, publicată în revista Springer Nature, oferă o bază științifică solidă pentru corelarea poluării atmosferice și a radonului cu riscul de cancer pulmonar și susține necesitatea unor măsuri de monitorizare și prevenție adaptate zonelor cu risc ridicat din România.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole