Antena 3 CNN Sport Tenis Roger Federer mai bate un record istoric

Roger Federer mai bate un record istoric

Roger Federer a ajuns pe locul 2 la număr de meciuri câștigate în istoria tenisului, al 1.072-lea din carieră, în urma victoriei obținute vineri, în sferturile de finală ale turneului ATP de la Stuttgart în fața germanului Florian Mayer (7-6 (7/2), 7-6 (7/1).

Elvețianul, care în luna august va împlini 35 de ani, este încă la 184 de victorii de deținătorul recordului, americanul Jimmy Connors (1.256). Dacă va păstra ritmul din precedentele sezoane, lui Federer i-ar mai trebui trei ani să-l ajungă pe american.

 

Sursă: Agerpres
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Vladimir Putin, învestit pentru încă 6 ani ca preşedinte al Rusiei