Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno (2017-2021) a fost condamnat vineri la cinci ani de închisoare pentru luare de mită de la grupul chinez Sinohydro în schimbul unui contract pentru construirea unei hidrocentrale, notează Agerpres.
Lenin Moreno era vicepreşedintele lui Rafael Correa la data comiterii faptelor, între 2007 şi 2013, pentru care Parchetul ceruse o pedeapsă de şase ani şi jumătate de închisoare.
Tribunalul ''îl declară vinovat pentru delictul de #corupţie pe fostul vicepreşedinte al Republicii, Lenin M.'', impunându-i o pedeapsă de cinci ani de închisoare, a indicat Parchetul ecuadorian pe reţeaua X.
Potrivit acuzării, Lenin Moreno a participat la o reţea de corupţie ce a activat în perioada 2009-2018 pentru construirea centralei hidroelectrice Coca Codo Sinclair.
Moreno a respins acuzaţiile şi a denunţat o persecuţie politică orchestrată de Rafael Correa.
În acest dosar mai sunt implicate circa 20 de persoane, printre care soţia lui Lenin Moreno şi una dintre fiicele lor, precum şi un fost ambasador chinez la Quito. După verdict, fostul preşedinte a afirmat că ''nu a primit nici măcar o singură centimă de la Sinohydro'', compania chineză acuzată că a dat mită în valoare de 76 de milioane de dolari.
Rafael Correa a condus Ecuadorul între 2007 şi 2017. Ulterior, el a contribuit la alegerea protejatului său Lenin Moreno în funcţia de preşedinte, însă cei doi au intrat în conflict după ce acesta din urmă a preferat o orientare politică mai spre dreapta şi o apropiere de SUA.
Correa trăieşte în Belgia după ce a renunţat la putere şi a fost condamnat în contumacie, în 2020, la opt ani de închisoare tot pentru corupţie.