Antena 3 CNN Externe Germania anunţă noi sancţiuni pentru Rusia, după masacrul de la Bucha

Germania anunţă noi sancţiuni pentru Rusia, după masacrul de la Bucha

Germania spune că Occidentul va conveni mai multe sancțiuni împotriva Rusiei după crimele de la Bucha.

de Alin Tarnovschi    |   

Germania a anunţat, astăzi, că Occidentul va fi de acord să impună mai multe sancțiuni Rusiei în următoarele zile, după ce Ucraina a acuzat forțele rusești de crime de război în apropiere de Kiev, sporind astfel presiunea economică deja mare asupra Rusiei, notează Reuters.

Economia Rusiei se confruntă cu cea mai gravă criză de la prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991, după ce Statele Unite și aliații săi au impus sancțiuni severe din cauza invaziei în Ucraina.

"Putin și susținătorii săi vor resimți consecințele acțiunilor lor", a declarat cancelarul german Olaf Scholz.

Ministrul german al Apărării, Christine Lambrecht, a declarat că Uniunea Europeană ar trebui să discute despre încetarea importurilor de gaze rusești.

Germania, cea mai mare economie a Europei, a rezistat până acum apelurilor de a impune un embargo asupra importurilor de gaze din Rusia, spunând că economia sa și a altor țări europene sunt prea dependente de acestea. Rusia furnizează 40% din necesarul de gaze al Europei, notează Mediafax.

Duminică, Rusia a negat că forțele sale sunt responsabile pentru moartea civililor din orașul Bucha și a declarat că Ucraina a înscenat un spectacol pentru presa occidentală.

Subiecte în articol: Război Ucraina Rusia
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Elevii încep azi evaluarea națională