Treizece persoane au fost rănite, dintre care două se află în stare critică, după ce o mașină a intrat într-o mulțime de spectatori în timpul unei curse de tip demolition derby din sud-estul Australiei, au anunțat autoritățile, potrivit BBC.
Incidentul a avut loc sâmbătă seară, în orașul Walcha, când vehiculul implicat în cursă a rupt un gard de protecție și a lovit tribuna, a transmis poliția din New South Wales într-un comunicat.
Competiția făcea parte din Walcha Motorcycle Rally, un eveniment anual, iar cursa era un demolition derby - un tip de întrecere automobilistică în care participanții își lovesc intenționat mașinile unii pe alții.
Brendan Moylan, deputat în parlamentul regional Northern Tablelands, acolo unde se află orașul Walcha, a declarat duminică, pe rețelele sociale, că nouă persoane se află încă în spital și că „toate sunt într-un proces de recuperare”.
Inițial, poliția anunțase nouă răniți. Potrivit acesteia, vârstele victimelor variază între 20 și 75 de ani. Una dintre persoanele aflate în stare critică este un bărbat de 54 de ani. O anchetă este în desfășurare.
Polițiștii au precizat că au fost informați despre faptul că șoferul, un bărbat de 27 de ani, fusese implicat într-o coliziune pe pistă chiar înainte ca vehiculul să treacă prin gard și să intre în mulțime.
Într-un comunicat publicat pe pagina de Facebook a Walcha Motorcycle Rally, Consiliul Local din Walcha s-a declarat „șocat și profund întristat de acest accident nefericit”.
Consiliul a anunțat că va colabora cu autoritățile pentru a „analiza circumstanțele care au dus la producerea accidentului”, precizând că orice comentariu suplimentar înainte de finalizarea anchetei ar fi „nepotrivit”.
Într-o postare separată, Moylan le-a mulțumit echipelor de intervenție și martorilor care au acordat primul ajutor pentru „rapiditatea și profesionalismul extraordinar de la fața locului”.
„Gândurile mele se îndreaptă către toate persoanele afectate”, a transmis acesta.
Barnaby Joyce, fost vicepremier al Australiei și actual parlamentar pentru circumscripția New England, a scris la rândul său pe Facebook că își îndreaptă „gândurile, rugăciunile și speranțele” către cei răniți.
„Un final atât de trist pentru un eveniment atât de frumos”, a adăugat el.
Walcha Motorcycle Rally se descrie drept un „eveniment de bază, dedicat pasionaților de motociclism”.
Deși raliul este dedicat motocicliștilor, în program era inclus și un demolition derby cu mașini, cursa în timpul căreia s-a produs accidentul.