Antena 3 CNN Externe Liderul regiunii separatiste Transnistria cere recunoașterea independenței: "Nu văd alte opțiuni pentru rezolvarea conflictului"

Liderul regiunii separatiste Transnistria cere recunoașterea independenței: "Nu văd alte opțiuni pentru rezolvarea conflictului"

Liderul regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a susținut astăzi că singura soluție pentru rezolvarea conflictului cu Moldova este recunoașterea independenței Transnistriei.

de Mia Lungu    |   

"Ce ne privește pe noi, Pridnestrovia?", a întrebat Krasnoselski, folosind numele rusesc al regiunii transnistrene. "Independența și dorința de recunoaștere internațională. Pentru asta luptăm. Nu văd alte opțiuni pentru rezolvarea conflictului", a declarat acesta într-un discurs rostit cu ocazia celei de-a 30-a aniversări a prezenței trupelor rusești în regiune, potrivit portalului msn.com, citat de G4Media.

În 29 iulie 2022 se împlinesc 30 de ani de la începerea operațiunii de "menținere a păcii" în Transnistria, care se desfășoară în conformitate cu acordul din 21 iulie 1992, semnat de președinții Rusiei și Republicii Moldova, Boris Elțîn și Mircea Snegur.

În acest context, Krasnoselski a calificat drept „periculoase și ipocrite” declarațiile politicienilor moldoveni potrivit cărora acordul din 1992 cu Rusia a fost semnat sub presiunea Kremlinului. "Armata rusă a oprit războiul din Nistru și a salvat viețile nu doar ale pridnestrovenilor, ci și ale moldovenilor, ale oamenilor de mai multe naționalități", a adăugat el în comentarii preluate de Interfax.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Tânăr dezbrăcat de jandarmi, pentru a fi verificat de droguri, în Mamaia