Antena 3 CNN Actualitate Social Marcel Vela, mesaj în seara de Înviere: „Da, acest Paşte este diferit”

Marcel Vela, mesaj în seara de Înviere: „Da, acest Paşte este diferit”

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a transmis, pe pagina sa de socializare, un mesaj în care vorbeşte despre cât de diferit este Paștele din acest an, dar că trebuie să rămânem uniți și solidari.

”Ne-am început acest an cu o mare provocare. Când aşteptam cu toţii venirea primăverii, vremurile aveau să ne pregătească ceva cu totul nou, ceva nemaitrăit de niciunul dintre noi. Prima dată am crezut că nu ne poate afecta, dar, apoi, realitatea a fost cu totul alta. Ne-am adaptat neîncetat şi am început să privim mai mult spre valorile cu adevărat importante. Ne-am dat seama că doar respectând anumite reguli, reguli care nu sunt uşoare, respectăm viaţa noastră şi pe cea a celor dragi nouă. Pentru acest lucru, vreau să vă mulţumesc. Da, acest Paşte este diferit. Este un altfel de moment care reuşeşte, poate, ceea ce nu au reuşit celelalte. Să realizăm că trebuie să fim uniţi, că trebuie să fim solidari, că trebuie să fim responsabili şi că trebuie să fim patrioţi”, spune Vela, în mesajul său.

”De această dată, ne rugăm pentru acelaşi scop şi ne unim în rugăciune ca să cerem sănătate şi zilele care ne lipsesc atât de mult. Vă mulţumesc pentru fiecare efort depus. Nu a fost şi nu este uşor, dar lucrurile măreţe nu au fost niciodată uşor de realizat. Vă doresc tuturor un Paşte binecuvântat şi multă - multă sănătate! Hristos a înviat!”, şi-a încheiat mesajul Marcel Vela.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Românii care pot ieși la pensie mai devreme, potrivit noii legi a pensiilor