Antena 3 CNN Actualitate Justiție Mario Iorgulescu va fi rejudecat pentru conducerea sub influența drogurilor, după ce Curtea de Apel a decis că fapta s-a prescris

Mario Iorgulescu va fi rejudecat pentru conducerea sub influența drogurilor, după ce Curtea de Apel a decis că fapta s-a prescris

D.C.
2 minute de citit Publicat la 17:34 04 Mar 2026 Modificat la 17:34 04 Mar 2026
Mario Iorgulescu va fi rejudecat pentru conducerea sub influența drogurilor Sursa foto: Instagram/ Agerpres

Mario Iorgulescu va fi rejudecat pentru conducerea sub influența alcoolului și a altor substanțe, a decis miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție, care a admis o cale extraordinară de atac formulată de procurori

Astfel, dosarul se întoarce la Tribunalul București. 

Mario Iorgulesc are deja o condamnare definitivă în acest caz, de 8 ani de închisoare cu executare, pentru ucidere din culpă.

„Admite recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 949/A din 12 iunie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Bucureşti – Secția I penală, în dosarul nr. 1549/2/2025 (917/2025). Casează, în parte, decizia atacată numai în ceea ce privește soluția de încetare a procesului penal pornit împotriva inculpatului Iorgulescu Gino Mario pentru săvârșirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) şi (2) Cod Penal, ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale”, se arată în minuta publicată pe site-ul instanței supreme

Decizia privind rejudecarea este definitivă. Instanța supremă a decis trimiterea dosarului la Tribunalul București, instanța care a judecat pe fond dosarul Mario Iorgulescu.

Procurorii din dosarul lui Mario Iorgulescu au cerut anul trecut rejudecarea cazului și au formulat un recurs în casație contra deciziei luate de Curtea de Apel București, iar Instanța Supremă a admis solicitarea.

Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că este admisibil recursul în casație formulat de parchet, după ce s-a constatat de către Curtea de Apel București ca fiind prescrisă fapta de conducere sub influența alcoolului sau a unor substanțe interzise. 

Lungul șir al dosarului lui Mario Iorgulescu

Mario Iorgulescu este judecat după ce în noaptea de 7 spre 8 septembrie 2019, aflat sub influența drogurilor și a alcoolului, a lovit mortal cu mașina un bărbat.

În februarie 2023, prin sentința Tribunalului Bucureşti, el a fost condamnat la 15 ani şi 8 luni de închisoare. Decizia a fost atacată, iar Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv pe Mario Iorgulescu, la 13 ani şi 8 luni de închisoare.  Iorgulescu a formulat însă un recurs în casație, iar în iunie 2024 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a anulat decizia de condamnare. Judecătorii au motivat că Mario Iorgulescu nu trebuia judecat pentru omor, căci „situaţia, de fapt, relevă un accident rutier”.

După acea decizie a ÎCCJ, s-a reluat judecarea apelului cauzei. În 18 decembrie 2024, Curtea de Apel București l-a condamnat pe Mario Iorgulescu, acuzat acum de ucidere din culpă, la 8 ani și 8 luni de închisoare.

Mario Iorgulescu a contestat și acea decizie. În iunie 2025, Curtea de Apel Bucureşti i-a admis contestația, în complet de divergență, cu două voturi din 3, şi i-a scăzut alte 8 luni din pedeapsă, cu explicația că infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe s-ar fi prescris, între timp. Așa că Mario Iorgulescu a rămas cu o pedeapsă de 8 ani de închisoare. 

La această decizie, procurorii au făcut recurs în casație, iar judecătorii ÎCCJ au decis rejudecarea lui Mario Iorgulescu.

 

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole