Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a precizat într-un interviu difuzat sâmbătă de Antena 3 CNN, că în cazul prețului la energia electrică, pentru consumatorul vulnerabil se va menține pe tot parcursul anului 2026 ajutorul de 50 de lei pe lună, iar furnizorul ar urma să scadă direct din factură această sumă.
“Lucrăm la proiecție ca oamenii care vor să ia în continuare vouchere să poată să le ia, dacă nu creăm acel control din bazele de date ale lunii, din care, folosind tehnologia, furnizorii pot să vadă interconectare cu ANAF-ul dacă X are sub 2.000 de lei, se încadrează și-a manifestat intenția de a beneficia de acei bani, iar factura să scadă automat 50 de lei, să scrie că a fost dedusă această sumă”.
Bogdan Ivan a anunțat și un ajutor de 100 de lei în cazul facturilor la gaze pentru consumatorii vulnerabili, valabil pe o perioadă de 6 luni:
“Vrem să fac același mecansim și la gaze pentru consumatorii vulnerabili, tot 50 de lei pe lună dar o să îi ducem timp de 6 luni în sezonul rece pentru că atunci vin facturi mari la gaze, între octombrie și martie, și atunci o să fie 100 de lei lunar pentru ei. Am pregătit deja mecansimul și o să trimit Guvernului în foarte scurt timp”.
Bogdan Ivan, despre scăderea accizelor
Bogdan Ivan a mai precizat că accizele la carburanți ar putea să scadă după ce situația privind deficitul bugetar se va ameliora.
“Am început un demers foarte clar prin care am redus specula, am oprit orice joc și înțelegere de tip cartel al operatorilor și am păstrat prețurile la undeva 7 lei în piață. M-am opus creșterii accizelor la gaze, energie electrică și combustibil.
A fost o discuție referitoare la veniturile bugetare. În cazul carburanilor, este foarte simplu, din acciză poți să reduci 30-40 de bani oricând.
Odată ce cifrele bugetului vor arăta mai bine, suntem obligați să facem acest lucru. În clipa în care vorbim despre accize crescute la energie, gaze, combustibil, mâna statului ajunge în buzunarul oricărui român”.
Ministrul Energiei a mai spus că va propune în acest sens o scădere a accizelor pentru ca să se revenină la situația de dinainte de 31 decembrie 2025.
“Revenirea cu 10% a accizelor, revenirea la starea inițială din 31 decembrie din 2025. Dacă scădem de la cât e acum de la 7,90 lei/ l motorina, 7,60/l benzina ne ducem la 7 lei - 7,30 lei. Când vom avea o situație mai bună din perspectiva deficitului bugetar o să militez pentru acest lucru, reducerea accizelor la carburanți, energie și gaze”.
Bogdan Ivan a exclus că prețurile la gaze vor crește după ce plafonarea va fi eliminată precizând că au fost luate din timp măsuri în acest sens:
“Am luat încă din septembrie toți operatorii, am calculat ce pot să fac. Deja sunt în piață oferte cu un ban mai mare decât prețul plafonat, oferte la același preț ca prețul plafonat sau chiar mai jos pentru că am reglat prețurile din timp. M-am pregătit și cu varianta B, cea care din condiții internaționale, bombardează rușii prin Ucraina, avem probleme de aprovizionare, probleme de interconectare, să calculez cum timp de un an voi elimina treptat această plafonare pentru ca o ul de rând să nu mai simtă creșterea dramatică sau dublarea facturilor. La gaze nu o să fie același scenariu negru cum a fost la energie, pentru că m-am ocupat”.