Antena 3 CNN Actualitate Educație Nuclearelectrica și Universitatea Valahia lansează un masterat dedicat industriei nucleare

Nuclearelectrica și Universitatea Valahia lansează un masterat dedicat industriei nucleare

A.N.
2 minute de citit Publicat la 11:24 17 Apr 2026 Modificat la 11:24 17 Apr 2026

Nuclearelectrica și Universitatea Valahia din Târgoviște au înființat programul de masterat „Tehnologii avansate pentru industria nucleară”, în cadrul domeniului de inginerie energetică. Programul va fi disponibil din anul universitar 2026-2027, are 120 de credite transferabile și va fi predat în limba engleză, potrivit unui comunicat transmis vineri de Nuclearelectrica, notează Agerpres.

Masteratul urmărește formarea unei noi generații de specialiști în tehnologii nucleare avansate, inclusiv reactoare modulare mici, capabili să susțină pe termen mediu și lung implementarea și operarea acestor tehnologii.

Contextul este dat de proiectul reactoarelor modulare mici de la Doicești, care deschide calea pentru pregătirea de noi specialiști în energetica nucleară la nivel național și poziționează România într-un domeniu de interes major la nivel european și internațional – utilizarea comercială, la scară largă, a tehnologiilor nucleare avansate.

„Am creat acest program pentru tinerii care vor să lucreze într-un domeniu care chiar contează pentru viitor. Industria nucleară înseamnă tehnologie de ultimă generaţie, proiecte reale şi un impact pozitiv direct asupra mediului şi societăţii. Este locul unde poţi învăţa continuu, lucra alături de oameni pasionaţi şi contribui la una dintre cele mai curate surse de energie disponibile astăzi. Ne adresăm acelor tineri, cărora le place să rezolve probleme, să gândească logic şi să facă parte dintr-o industrie de elită. Viitorul energiei are nevoie de oameni curioşi, ambiţioşi şi pregătiţi să facă diferenţa. Dincolo de tehnologie, există şi o satisfacţie aparte în a şti că muncă ta susţine un echilibru între progres şi protecţia mediului, într-un domeniu care inspiră respect, disciplină şi pasiune oriunde în lume”, a declarat Cosmin Ghiță, director general Nuclearelectrica.

Compania are o strategie de resurse umane axată pe identificarea, formarea, retenția și specializarea personalului, pe care o consideră inseparabilă de strategia de investiții.

„În ultimii doi ani, am încheiat / reînnoit parteneriate cu zece de universităţi din ţară, unde organizăm evenimente şi workshopuri dedicate, pe specialităţi, care sunt susţinute de colegii noştri cu profil profesional tehnic. Derularea unor programe de masterat în domeniul industriei nucleare, cum este cel în parteneriat cu Universitatea Valahia din Târgovişte, are în vedere specializarea în detaliu, dincolo de noţiunile acumulate în ciclul de licenţă. În calitate de operator nuclear, cu vastă experienţă şi performanţe la nivel internaţional, ştim că resursa umană este la fel de importantă că tehnologia. Ambele sunt garanţia unui nivel foarte înalt de securitate nucleară şi vom face tot ce ţine de noi pentru a dezvolta această resursă, strategic, încă de la început”, a adăugat Cosmin Ghiță.

Nuclearelectrica anunță că va continua implicarea directă în dezvoltarea competențelor, prin parteneriate cu universități, lansarea de noi programe educaționale, participarea la evenimente de orientare profesională și continuarea programelor de burse, internship și stagii de practică.

Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole