Antena 3 CNN Economic Companii O fabrică din România începe să producă blindate la standarde NATO: E locul care a lansat și primul autobuz electric 100% românesc

O fabrică din România începe să producă blindate la standarde NATO: E locul care a lansat și primul autobuz electric 100% românesc

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 17:06 12 Dec 2025 Modificat la 17:07 12 Dec 2025
Fabrica Automecanica Mediaş produce autobuze electrice dar și vehicule militare. Sursa foto: Antena 3 CNN

Industria românească trece printr-o transformare accelerată, iar un producător cu o tradiție de peste opt decenii marchează acum una dintre cele mai dinamice perioade din istoria sa. După lansarea primului autobuz electric realizat integral în România, Automecanica Mediaş avansează rapid și în zona mobilității urbane sustenabile, dar și în industria de apărare, unde pregătește vehicule blindate de ultimă generație. Astfel, ţara noastră devine un jucător important în regiune.

O fabrică din România face pasul către două domenii strategice: mobilitate verde și industria de apărare. Aici a fost lansat recent primul autobuz electric 100% românesc, un model de 12 metri, considerat o realizare tehnologică importantă pentru producția autohtonă.

Inginerul Delia Stupinean, reprezentant al companiei producătoare de caroserii și remorci, subliniază avantajele noului vehicul: „Este foarte prietenos cu mediul.” Ea adaugă și că tehnologia vine în întâmpinarea noilor generații: „Pentru tinerii din ziua de azi.”

Modelul este echipat cu un sistem modern de propulsie și baterii de ultimă generație, gestionate printr-un sistem inovator de distribuție computerizată a energiei.

Fabrica va produce blindate pentru Armata Română la standarde NATO

De anul viitor, aceeași fabrică va începe și producția de vehicule blindate tactice 4x4, realizate la standarde NATO. În hala de producție, activitatea este intensă. „Ne aflăm în zona principală”, spune echipa tehnică în timp ce prezintă liniile unde vor fi asamblate noile platforme.

Blindatele sunt destinate Armatei Române și pot fi configurate pentru o gamă largă de misiuni. Dispun de un motor diesel de 360 CP, ating o viteză maximă de 110 km/h și pot parcurge până la 700 de kilometri. Peste 800 de unități sunt programate pentru producție în următorii ani.

Potrivit Deliei Stupinean, fabrica își asumă întregul proces tehnologic: „Automecanica SA va produce de la 0 la cheie.”

Inginerii verifică atent structurile fiecărui vehicul, șasiul fiind analizat în detaliu, în condițiile unor standarde extrem de exigente. 

„A fost înființată în 1939, a produs avioane pentru Al Doilea Război Mondial”

Compania se află într-un amplu proces de modernizare, combinând tradiția cu inovația în domenii-cheie precum mobilitatea electrică și producția de echipamente militare.

Stupinean amintește istoria îndelungată a fabricii: „A fost înființată în 1939, a fost producătoare de piese și avioane pentru Al Doilea Război Mondial. Primul avion, construit în 1941. În următorii ani, a continuat pe parte militară, construind vehicule pentru zona armată. De vreo trei ani, datorită mediului și cerințelor europene, am început să ne focusăm pe partea de mobility.” Iar transformarea este accelerată în ultimii ani.

Planurile de viitor sunt ambițioase: dezvoltarea unui prototip de tramvai, a unui tren ușor de mare viteză și chiar a unui concept de metrou.

Strategia are ca obiectiv consolidarea poziției României ca jucător regional important în sectorul vehiculelor cu emisii zero și al tehnologiilor industriale avansate.

Citește mai multe din Companii
» Citește mai multe din Companii
TOP articole