Antena 3 CNN Actualitate Educație O universitate importantă din România le interzice studenților să mai folosească inteligența artificială. Regula a stârnit controverse

O universitate importantă din România le interzice studenților să mai folosească inteligența artificială. Regula a stârnit controverse

I.C.
1 minut de citit Publicat la 18:51 09 Oct 2025 Modificat la 07:53 10 Oct 2025
Universitatea Transilvania din Brașov a adoptat un nou regulament strict împotriva plagiatului. Foto: Profimedia Images

O universitate de prestigiu din România interzice folosirea inteligenței artificiale de către studenți. Este vorba despre Universitatea Transilvania din Brașov, care a adoptat un nou regulament strict împotriva plagiatului. Măsura luată de instituţia de învăţământ a stârnit numeroase controverse în rândul studenţilor.

Începând cu acest an universitar, Universitatea Transilvania din Brașov impune reguli stricte împotriva plagiatului. Instituţia de învăţământ a interzis folosirea aplicațiilor inteligente pentru realizarea lucărilor de examen la facultate.

Mihaela Gheorghe - prorector activitatea didactică: Am completat acest articol din regulamentul nostru care se referă la etica academică și am adăugat instrumente de inteligență artificială printre alte surse și mijloace interzise în redactarea, elaborare a lucrărilor care să fie supuse evaluării.

Sancțiunile drastice prevăzute includ și exmatricularea, însă cea mai controversată prevedere le permite profesorilor să stabilească plagiatul după propriul discernământ. Dascălii spun că studenților nu le este interzis să se documenteze cu ajutorul inteligenței artificiale.

Mihaela Gheorghe - prorector activitatea didactică: Nu suntem tehnofobi, cum poate că ne acuză lumea. Dimpotrivă, dorim să le oferim studenților noștri tot ce se poate, toate instrumentele pe care lumea contemporană le are la dispoziție. Dar nu în momentul în care ei trebuie evaluați pentru ceea ce știu.

Sas Lucian - conferențiar, Facultatea de Informatică: Ei pot să se consulte cu ChatGPT pentru a afla surse sau informații alternative. Nu le interzicem așa ceva și nici nu le putem interzice, dar în momentul în care ești tu și trebuie să rezolvi o problemă, trebuie să o faci cinstit, să fii tu și nu inteligența artificială.

Inteligența artificială este folosită de mulți studenți, însă temele realizate cu ajutorul acesteia nu sunt întotdeauna de calitate, spun profesorii.

Mihaela Gheorghe - prorector activitatea didactică: Studenții mei de la programul de masterat, la o anumită disciplină am avut de realizat un proiect de cercetare. În cele 16 proiecte am primit și două care în mod evident erau făcute cu ajutorul inteligenței artificiale. Erau niște formulări seci, am urmărit cu atenție cum era făcută analiza datelor. Prost, pe alocuri, cu erori științifice.

Această decizie marchează o schimbare în modul în care universitățile gestionează tehnologia, iar alte instituții sunt așteptate să adopte soluții similare.

Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole