Antena 3 CNN Sport Premier League a anunțat prelungirea suspendării meciurilor până pe 30 aprilie

Premier League a anunțat prelungirea suspendării meciurilor până pe 30 aprilie

Premier League și Football League au amânat meciurile din acest sezon până pe cel puțin 30 aprilie, din cauza răspândirii coronavirusului.

Premier League anunțase inițial întreruperea campionatului până pe 3 aprilie, însă acum a revenit asupra deciziei și a anunțat amânarea meciurilor până pe 30 aprilie. Și meciurile din liga secundă au fost suspendate, la fel și ligile patronate de England Football League. Și meciurile din campionatul feminin au fost amânate.

Federaţia engleză de fotbal (FA) a anunţat joi că toate părţile implicate s-au angajat să finalizeze sezonul 2019/2020 şi a dat asigurări că meciurile se vor relua cât mai repede posibil, când condiţiile sanitare o vor permite.

''Evoluţia virusului Covid-19 rămâne incertă, dar noi vrem să asigurăm toată lumea că sănătatea şi bunăstarea jucătorilor şi jucătoarelor, a staff-urilor şi fanilor sunt prioritatea noastră. Am decis ca meciurile profesioniste din Anglia să fie amânate până la 30 aprilie'', a precizat FA într-un comunicat.

 

Subiecte în articol: Premier League coronavirus
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Românii pentru care se reduce vârsta de pensionare