Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Programul Noua Casă a rămas fără fonduri în doar 4 luni. Este ultimul an de funcționare

Programul Noua Casă a rămas fără fonduri în doar 4 luni. Este ultimul an de funcționare

Românii îşi pot lua adio de la Programul Noua Casă! Anul acesta fondurile s-au epuizat în doar 4 luni de zile, iar 2021 este şi ultimul an de funcţionare al acestui program.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Cei de la Fondul de Garantare speră însă să obţină la rectificarea bugetară fonduri suplimentare pentru cei doresc să îşi cumpere în toamnă o locuinţă în condiţii avantajoase de creditare.

În total, cu plafonul actual de un miliard şi jumătate, sunt în jur 12.000 de beneficiari.

Anul acesta, cei care şi-au cumpărat o locuinţă prin programul Noua Casă s-au orientat în principal spre locuinţe noi şi spaţioase.

Interesul pentru programul Noua Casă a depăşit orice aşteptări în 2021.

”În 4 luni de zile a fost epuizat plafonul de 1,5 miliarde și mai exista din 14 finanțatori, 4 bănci, care mai au plafon de 15%, care e angajat în contracte. Deci, sperăm ca la sfârșitul lunii să spunem că e epuizat plafonul”, a declarat Dumitru Nancu, directorul general al Fondurilor de Garantare.

În total sunt 12.000 de beneficiari ai programului Prima Casă.

În contextul în care ultimul an şcoalar s-a făcut mai mult online, iar salariaţii şi-au mutat biroul acasă, în 2021 beneficiarii programului Noua Casă s-au orientat mai multe spre locuinţele spaţioase, noi.

Totodată, anul acesta a crescut şi ponderea locuinţelor scumpe, de peste 70.000 de euro, spun reprezentanţii Fondului de Garantare.

”Remarcăm că a crescut foarte mult numărul apartamentelor cu 3 camere”, a mai declarat directorul general al Fondurilor de Garantare.

Şi reprezentanţii ansamblurilor rezidenţiale se laudă anul acesta cu o cerere mai mare faţă de anul precedent. Mai ales că în 2020, Programul Prima Casă a dispărut, iar după câteva luni de pauză a apărut programul Noua Casă, care spre deosebire de programul precedent permite beneficiarilor să se împrumute cu până la 140.000 de euro.

SINCRON ALINA DINCĂ- consilier financiar ansamblu rezindeţial

”Numărul lor e mai mare cu 5-7% față de anul precedent. Cerea pentru achiziție a crescut pentru că în 2020 vânzările au fost slabe, creditarea a stagnat, clienții așteptând un val de ieftiniri”, a spus Alina Dincă, consilier financiar al unui ansamblu rezidențial.

Cei de la Fondul de Garantare speră să primească fonduri suplimentare pentru acest program la următoarea rectificare bugetară.

Din 2009 şi până acum, adică în ultimii 12 ani, prin programul guvernamental prima casă şi noua casă românii şi-au cumpărat în jur de 300.000 de locuinţe.

Subiecte în articol: Programul Noua Casă fonduri epuizate
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Incendiu puternic la locomotiva unui tren cu zeci de călători, în gara Hodoni din Timiș