Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Cristi Popovici, trimisul special Antena 3 în Ucraina: "Odesa arată ca o fortăreață. Oamenii se tem că vor fi atacaţi cu rachete"

Cristi Popovici, trimisul special Antena 3 în Ucraina: "Odesa arată ca o fortăreață. Oamenii se tem că vor fi atacaţi cu rachete"

Armata rusă a început reducerea activităţilor militare la periferia orașului Kiev şi retragerea unor unități tactice, după negocierile de pace. Care este atmosfera în Ucraina aflăm de la trimișii speciali Antena 3, Cristi Popovici şi Costi Pahonţu, care se află în acest moment la Odesa.

de Cristi Popovici    |   

În cea de-a 34-a zi de război, lupta de rezistență a armatei din Ucraina continuă.

În urma discuțiilor dintre delegațiile ruse și ucrainene de astăzi, Moscova a decis că va „reduce drastic activitatea militară” pe două fronturi – Kiev și Cernihiv .

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Totuși în timpul negocierilor, rușii au bombardat clădirea administrației regionale din Mikolaiv. Cel puțin 9 persoane au fost ucise și 22 rănite.

Odesa este ca o fortăreață. Oamenii se tem că vor fi atacaţi cu rachete 

Odesa în acest moment arată ca o fortăreață. Pe toate străzile sunt amplasate traverse antitanc şi baricade. În locul în care ne aflăm noi se apară un obiectiv cultural foarte important, Teatrul de Operă şi Balet, unul dintre cele mai vechi din Europa.

 

Sunt zeci de filtre peste tot. Ieri am ajuns în Odesa după un drum de 12 ore, timp în care am fost opriți pentru verificări de 20 de ori, de la intrare în Ucraina până la Odesa.

Militarii sunt extrem de nervoși şi circumspecți. Ne-au verificat actele şi bagajele la fiecare filtru. 

Populația este sfătuită să rămână în case cu luminile stinse

Seara intră în vigoare ora marțială. Populația este sfătuită să rămână în case cu luminile stinse.

Pe străzi se amplasează tot felul de capcane, țepi pentru a împiedica accesul autoturismelor pe anumite bulevarde.

Oamenii se tem că vor fi atacaţi cu rachete pentru că la sol oraşul este foarte bine apărat. În acest moment, Odesa reprezintă singura legătură a Ucrainei cu Marea Neagră. 

Subiecte în articol: Război Ucraina Odesa cristi popovici
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Cardurile de energie expiră! Cum pot scoate românii banii cash rămași