Recrutarea pe TikTok și Instagram devine un nou trend de angajare. Se folosesc videoclipuri scurte și dinamice care arată exact cum este să lucrezi în echipa companiei. Unii angajatori din România adoptă această metodă pentru a ajunge rapid la tinerii candidați, pentru că prin metodele clasice sunt tot mai greu de abordat.
"Căutăm să angajăm content creator în echipa noastră unde toţi suntem prieteni, ne susţinem şi ne relaxăm. Te aşteptăm la un interviu" . Așa arată anunțurile de angajare pe rețelele sociale: scurte, amuzante și gândite să atragă cât mai mulți candidați.
"Este din ce în ce mai răspândită pentru că rezultatele şi efectele filmelor video despre cum se întâmplă lucrurile în companie şi testimoniale au efect extraordinar de bun. Undeva la 40% creştere a ratei de angajare pentru anunţurile la care s-au postat şi filmulețe", a declarat Oana Botolan, specialist HR.
Tot mai multe companii adoptă această strategie, iar specialiștii recunosc că videoclipurile sunt ușor de urmărit. Chiar dacă metodele sunt atractive, există şi oameni care sunt reticenţi în privinţa acestora.
"Structura de bază a angajatorului este sa găsească angajati acolo unde se aşteaptă cel mai puţin. Dacă la începutul anului ştiam că TikTok-ul nu produce angajaţi reali, ajunsi spre final de an aflăm că există doar angajati de top în interiorul TikTok, ce trebuie să fie găsiţi", a declarat şi psihologul Radu Leca.
În România, rata șomajului în rândul tinerilor depășește 22%.