Antena 3 CNN Externe Român arestat în Spania, după ce a înjunghiat mortal un bărbat și l-a rănit pe altul, într-o benzinărie

Român arestat în Spania, după ce a înjunghiat mortal un bărbat și l-a rănit pe altul, într-o benzinărie

Un bărbat de 29 de ani, cetățean român, a fost reținut de polițiștii spanioli. Acesta a înjunghiat doi oameni, într-o benzinărie.

de Cerasela Stafie    |   

Una dintre victime a murit. Cealaltă este internată, iar medicii au declarat că viața nu-i este pusă în pericol.

Incidentul s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o benzinărie din La Jonquera. Din informațiile transmise de oamenii legii, românul s-a luat la ceartă cu cei doi bărbați, a scos un cuțit și i-a înjunghiat, după care s-a făcut nevăzut. Potrivit unor surse, toți trei ar fi șoferi de TIR.

La fața locului s-au deplasat și echipele medicale. Din păcate, pentru una dintre victime era prea târziu, scrie ElMundo.

Polițiștii spanioli au interogat mai mulți martori și au pornit pe urmele românului, care fugise la bordul unui camion. La scurt timp, vehiculul a fost localizat, iar individul a ajuns în custodia autorităților. Acesta este acuzat de omor și vătămare corporală gravă.

Anchetatorii încearcă să stabilească motivul pentru care a izbucnit conflictul între cei trei. Suspectul va fi prezentat judecătorilor din Figueres, iar aceștia vor stabili ce măsuri se vor lua în continuare.

Subiecte în articol: roman arestat Spania injunghiere omor
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România