Antena 3 CNN Externe România a evacuat mai mulți pacienți din Fâşia Gaza, aflați în stare gravă, cu un avion Hercules al Forţelor Aeriene

România a evacuat mai mulți pacienți din Fâşia Gaza, aflați în stare gravă, cu un avion Hercules al Forţelor Aeriene

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 13:36 09 Dec 2025 Modificat la 13:36 09 Dec 2025
România a evacuat mai mulți pacienți din Fâșia Gaza. Sursa foto: Facebook/ DSU

O aeronavă C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române a desfăşurat o misiune de evacuare medicală a opt pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, grav afectaţi de lipsa accesului la tratament medical adecvat, alături de 29 de aparţinători. Unii dintre ei au fost aduși în țara noastră pentru a primi îngrijiri.

„Aeronava MApN a decolat de pe Aeroportul Otopeni luni, în jurul orei 07:00, cu destinaţia Israel - Aeroportul Internaţional Ilan şi Asaf Ramon, unde a aterizat în jurul orei 11:30. După îmbarcarea pacienţilor şi aparţinătorilor, dar şi efectuarea evaluării medicale, avionul a decolat de pe aeroportul din Israel, în jurul orei 17:30, cu destinaţia Bucureşti - Baza 90 Transport Aerian - Otopeni, unde a aterizat la aproximativ ora 22:00”, informează un comunicat al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) transmis, marţi, pe Facebook.

Pe durata transportului, asistenţa medicală a fost asigurată de o echipă formată dintr-un medic şi un asistent din cadrul UPU-SMURD a Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, precum şi un medic şi doi asistenţi medicali de la MApN.

Pentru buna desfăşurare a misiunii, la bordul aeronavei a fost şi un ofiţer de legătură din cadrul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

De asemenea, după aterizare, pacienţii şi aparţinătorii au beneficiat de asistenţă medicală şi transport din partea echipajelor ISU Bucureşti-Ilfov.

„Ulterior, cu sprijinul unei aeronave slovace, doi pacienţi şi aparţinătorii acestora au fost transportaţi în Regatul Norvegiei, respectiv patru pacienţi cu aparţinătorii acestora în Regatul Belgiei. Ceilalţi doi pacienţi vor primi îngrijiri de specialitate în unităţi medicale din ţară”, precizează sursa citată.

Misiunea a fost executată în urma solicitărilor primite de la Centrul de Coordonare a Răspunsului la Situaţii de Urgenţă al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, din cadrul Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene.

Operaţiunea a fost realizată în strânsă colaborare între Ministerul Afacerilor Interne prin DSU, Forţele Aeriene Române din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Externe, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul General pentru Imigrări, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Ministerul Sănătăţii, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Unitatea de Coordonare a Activităţilor Guvernamentale în Teritorii (COGAT), din cadrul Ministerului Apărării al Israelului, Habitat for Humanity.

Aceasta este a opta misiune de sprijin realizată în acest an pentru populaţia civilă din Fâşia Gaza. Astfel de acţiuni au mai avut loc în lunile ianuarie, martie, aprilie, mai, iulie, septembrie şi octombrie.

„Prin acest demers, ţara noastră îşi reconfirmă rolul de partener de încredere, implicat în asistenţa umanitară, transportul pacienţilor în stare gravă şi oferirea de tratamente medicale de specialitate”, subliniază DSU.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole