Antena 3 CNN Externe Rusia începe să cumpere benzină din China: Penurie de carburant după ce ucrainenii au atacat cele mai mari rafinării

Rusia începe să cumpere benzină din China: Penurie de carburant după ce ucrainenii au atacat cele mai mari rafinării

Ioana Coman
2 minute de citit Publicat la 13:30 01 Oct 2025 Modificat la 14:03 01 Oct 2025
Atacul lansat de Ucraina asupra unei rafinării de petrol din Samara, Rusia, pe 2 august 2025 Sursa foto: Telegram

Rusia începe importul de benzină din China și alte state asiatice, pentru a compensa deficitul de combustibil apărut după atacurile cu drone ale Ucrainei asupra celor mai mari rafinării din țară, scrie Moscow Times.

Potrivit publicației „Kommersant”, pe lângă China, Rusia mizează să cumpere benzină și din Coreea de Sud și Singapore. Pentru aceasta, se va elimina taxa vamală pentru combustibilul importat prin anumite puncte de trecere de pe Extrema Orient, iar statul va compensa importatorilor diferența dintre prețurile mondiale și cele interne.

Benzina din Asia va putea fi livrată prin trei companii: „Rosneft”, JSC NNK și societatea de stat „Promsyrieimport”. Aceasta va permite și redirecționarea benzinei produse la rafinăriile siberiene către centrul Rusiei, aproximativ 150.000 de tone pe lună.

În plus, guvernul intenționează să crească importurile de benzină din Belarus și să ridice interdicția privind utilizarea monometilanilinei (MMA) de către rafinării - un aditiv pentru creșterea octanului, care permite creșterea producției. Din cauza toxicității ridicate și a riscurilor oncologice, aditivul este interzis în majoritatea țărilor lumii și fusese folosit în Rusia până în 2016.

Chiar și cu măsurile adoptate pentru protejarea obiectivelor energetice, există riscuri ca situația aprovizionării pieței interne cu produse petroliere să se deterioreze, a transmis vicepremierul Alexander Novak într-un apel către premierul Mihail Mișustin, citat de „Kommersant”.

La sfârșitul lunii septembrie, în Rusia erau oprite 38% din capacitățile rafinăriilor, echivalentul a 338.000 de tone pe zi. Dintre acestea, 70% au fost afectate de atacurile cu drone, care, din august, au lovit peste 20 de rafinării mari.

În septembrie, alte patru rafinării rusești și-au oprit producția. Printre acestea se numără „Kinef” din regiunea Leningrad, a doua ca mărime din Rusia, și rafinăria Ryazan a „Rosneft”, aflată în top 5 ca mărime. Prima s-a oprit pe 14 septembrie, a doua pe 5 septembrie. De asemenea, pe 20 septembrie, rafinăria Novokuibyshev a încetat procesarea, iar pe 22 septembrie - rafinăria Astrakhan a Gazprom. Drept urmare, regiunile de la Sahalin și Insulele Kurile până la Nizhni Novgorod și Crimeea s-au confruntat cu lipsa de combustibil, vânzarea benzinei fiind limitată la maximum 30 de litri pe persoană.

Prin importuri din Asia și Belarus, precum și prin relaxarea cerințelor de mediu pentru rafinării, autoritățile estimează că se vor putea pune pe piața internă încă 350.000 de tone de benzină și 100.000 de tone de motorină pe lună, scrie „Kommersant”. În plus, guvernul analizează posibilitatea vânzării benzinei cu un conținut de alcool de până la 10% și creșterea standardelor pentru hidrocarburi aromatice până la 42%.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole