Antena 3 CNN International News Rusia, mișcare strategică în Marea Neagră, după exploziile din Crimeea

Rusia, mișcare strategică în Marea Neagră, după exploziile din Crimeea

Rusia a numit un nou comandant pentru flota sa militară la Marea Neagră, ale cărei nave sunt staționate în Crimeea anexată.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Informația este transmisă de agenția rusă TASS.

Viceamiralul Viktor Sokolov îl înlocuiește pe Igor Osipov, aflat la comanda Flotei Mării Negre din mai 2019.

Sokolov a fost șef al Academiei Navale ruse din 2020 și a îndeplinit funcția de comandant adjunct al Flotei ruse de Nord din 2013 până în 2020.

Schimbarea de comandă vine pe fondul unor pierderi grele consemnate de flota rusă în Marea Neagră și la scurt timp după exploziile produse la bazele militare rusești din Crimeea, notează CNN.

În aprilie, Ucraina a anunțat că a scufundat în Marea Neagră, în urma unui tir cu rachete, crucișătorul Moskva, nava emblematică a Marinei ruse de război.

Rusia a comunicat propria sa versiune, susținând că Moskva s-a scufundat după explozia muniției de la bord, în urma unui incendiu.

Subiecte în articol: Rusia Viktor Sokolov Marea Neagrã Moskva
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Dr. Voichiţa Lăzureanu dezvăluie alimentele care ne pot trimite la spital de sărbători