România are cele mai mici cheltuieli pentru sănătate din Uniunea Europeană. Acesta este și motivul pentru care 700.000 de pacienți riscă acum să rămână fără tratamente. Soluțiile au fost dezbătute de premierul Ilie Bolojan și de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, în cadrul unei conferințe marca Antena 3 CNN.
Bugetul alocat sănătății a fost, din start, subdimensionat anul acesta, așa că nu poate acoperi necesarul de servicii medicale și medicamente până în 2026. În consecință, un pericol iminent planează acum asupra celor peste 700.000 de pacienți care beneficiază de tratamente asigurate prin contracte a căror valabilitate expiră luna viitoare. În lipsa accesului la aceste tratamente, sistemul de sănătate riscă să fie împovărat de cheltuieli și mai mari pentru a trata complicațiile grave care pot apărea.
„Anul acesta cheltuielile pentru sănătate vor fi majorate. Nu avem altă posibilitate, pentru că au fost subdimensionate la începutul anului, când s-a format bugetul. Deci asta o să facem”, promite Ilie Bolojan.
Ministrul Sănătății dă asigurări că se caută soluții astfel încât pacienții să nu fie nevoiți să-și întrerupă tratamentele.
„Așa cum am spus de nenumărate ori, reformele sau, mă rog, pachetul unu, pachetul doi, în special de reforme, care au cuprins și domeniul sănătății, n-au însemnat sub nicio formă austeritate. În absolut toate discuțiile avute, atât în coaliție, acolo unde eu am participat, cât și în discuțiile tehnice sau, mă rog, de alt nivel, când a venit vorba despre domeniul sănătății, s-a discutat doar despre reorganizarea și realocarea resurselor, nu de scăderea, nu de tăierea bugetului”, susține și Alexandru Rogobete.
Potrivit specialiștilor, majorarea bugetului în sănătate se traduce prin îmbunătățirea calității vieții și reducerea duratei spitalizărilor. Cu alte cuvinte, până la urmă, măsura va genera, de fapt, costuri mai mici pentru stat.
„Ne permitem oare, ca stat, să nu avem acces la inovație sau să avem acces la inovație doar din când în când? Eu cred că nu ne permitem lucrul acesta. Ea vine să acopere niște locuri sau să trateze niște afecțiuni care, până la momentul respectiv, nu au fost tratate, nu s-a găsit terapie pentru ele. Un sistem de sănătate performant se construiește nu doar cu bani. Se construiește cu viziune, se construiește cu parteneriat, se construiește având în centru pacientul și cu respect pentru pacient. De ce avem noi nevoie în acest parteneriat? De predictibilitate”, a afirmat și Cătălina Grama, Patient Advocacy & External Engagement Lead România UCB.
„Cred că suntem într-un sistem de sănătate care pornește mai greu sau a pornit mai greu ca funcționalitate și merge într-o direcție bună, dar trebuie să fim foarte atenți să nu pedalăm în gol. Ca să putem să facem performanță, trebuie să avem finanțare”, a concluzionat Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC).
În România, cheltuielile pentru sănătate sunt cele mai mici din Uniunea Europeană: 5,36% din PIB, față de media europeană de 7,5%.