Farmacia ar putea deveni una dintre primele linii de apărare ale sănătății publice, prin implicarea în prevenție, vaccinare și sprijinirea pacienților cu boli cronice. Cum poate fi valorificată mai bine această resursă și de ce rolul farmacistului trebuie să depășească eliberarea medicamentelor sunt câteva dintre temele conferinței internaționale „Farma Conect – Farmacia și farmacistul, parteneri strategici în sănătate”, organizată de Asociația Farmaciilor și Farmaciștilor din România și Federația Patronală a Farmaciilor din România, în parteneriat cu Antena 3 CNN.
Evenimentul continuă dezbaterea începută în urmă cu un an, la Bruxelles, în Parlamentul European, și își propune să identifice soluții concrete pentru integrarea serviciilor farmaceutice în sistemul de sănătate din România.
„Aceasta este, de fapt, continuarea unei dezbateri începute exact acum un an, la Bruxelles, în Parlamentul European, căreia îi dăm acum o nouă dimensiune”, a declarat jurnalistul Antena 3 CNN Adi Ursu.
Mihaela Tănase, moderatorul evenimentului, a subliniat că următorul pas este transformarea ideilor discutate la nivel european în măsuri care să poată fi aplicate în România. În contextul în care sistemele de sănătate se confruntă cu lipsa finanțării, integrarea serviciilor farmaceutice poate contribui la construirea unui sistem mai modern și mai sustenabil.
„Astăzi, cele mai reprezentative asociații din sectorul farmaceutic, Asociația Farmaciilor și Farmaciștilor din România și Federația Patronală a Farmaciilor din România, organizează o platformă de dialog, o continuare firească a demersului de anul trecut, de la Bruxelles, când farmaciștii români au ajuns la cel mai înalt forum european. Astăzi încercăm să vedem cum putem pune în practică toate acele viziuni descoperite anul trecut.
Este foarte important, pentru că toate sistemele de sănătate din lume se confruntă cu o lipsă de finanțare. Un sistem de sănătate modern și sustenabil se bazează astăzi, așa cum vom vedea în exemplele speakerilor internaționali, pe integrarea serviciilor farmaceutice în sistemul de sănătate”, a explicat Mihaela Tănase.
La conferință participă specialiști din mai multe țări europene, printre care Portugalia, Italia, Franța și Ungaria, precum și reprezentanți ai Federației Farmaceutice Internaționale. Experiența acestora ar putea oferi exemple de bune practici pentru îmbunătățirea accesului pacienților români la servicii farmaceutice și pentru dezvoltarea prevenției.
Bogdan Chiriac, președintele AFFR și FPFR, a atras atenția asupra rolului pe care farmacistul îl are deja în relația cu pacienții, fiind adesea primul profesionist din domeniul sănătății la care aceștia apelează atunci când se confruntă cu o problemă medicală.
„Statistic vorbind, atunci când o persoană are o suferință, primul profesionist din domeniul sănătății la care se adresează este farmacistul. Ne dorim să aducem alături de noi profesioniști din toată Europa pentru a învăța din modelele pe care le aplică, din rolul pe care îl au farmaciile în țările respective și pentru a vedea ce putem prelua și integra în sistemul nostru de sănătate.
Ne dorim ca pacientul din România să aibă un acces mai ușor la servicii farmaceutice, iar statul să poată face economii prin prevenție. Cu alte cuvinte, să reușim să ținem oamenii cât mai mult timp departe de spitale și să le asigurăm românilor un trai cât mai bun”, a declarat Bogdan Chiriac.