Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Oraşul prosper din România din care au plecat jumătate dintre locuitori

Oraşul prosper din România din care au plecat jumătate dintre locuitori

Unul dintre cele mai vechi oraşe, căruia i se prevedea un viitor luminos în urmă cu 30 de ani, asigurând o mare parte din economia României, este acum pustiu.

Oraşul prosper din România din care au plecat jumătate dintre locuitori
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Marius Alexoiu    |    11 Dec 2023   •   21:00

Vorbim de Aninoasa, oraşul hunedorean uitat, din care jumătate de populaţie a plecat atunci când a fost închisă mina de cărbune.

Aici au mai rămas doar cei în vârstă, iar cei tineri sunt acum fie în alte oraşe, fie în străinătate. Cei 3.000 de localnici rămaşi trăiesc în blocuri care stau să cadă sau în containere, în frig.

În 1989, localitatea Aninoasa era declarată oraş. Aici locuiau peste 6.000 de oameni, iar o mare parte dintre ei lucrau în mina de cărbune. 17 ani mai târziu mina a fost închisă. De atunci, populaţia oraşului s-a înjumătăţit.

”Pleacă din cauză că nu mai sunt locuri de muncă. S-a închis mina, nu mai e nimic. Zona e moartă, orașul e mort”, spun oamenii din localitate.

”Se duc românii unde văd cu ochii, numai sa mănânce o bucată de pâine, că aici nu se mai poate. Nu ai ce învârti”, spune un altul.

Alţii însă, au ales să rămână.

Greu este şi acum. O mare parte dintre clădiri, vechi de peste 130 de ani, stau să cadă după cutremurele din luna februarie a acestui an. Chiar dacă au trecut 10 luni de atunci, nimic nu a fost reparat. În curtea fostei mine, au fost amplasate containere în care locuiesc 10 familii.

Reporterii Antena 3 CNN au încercat să ia legătura cu conducerea primăriei Aninoasa, însă nu au primit până acum un răspuns.

×
Parteneri
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei
x close