Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Precizările RAR referitoare la anvelopele "all seasons", folosite de șoferi iarna

Precizările RAR referitoare la anvelopele "all seasons", folosite de șoferi iarna

Registrul Auto Român anunță ce anvelope sunt acceptate pe drumurile publice, în sezonul de iarnă.

Precizările RAR referitoare la anvelopele "all seasons", folosite de șoferi iarna
Sursa foto: Captură Antena 3
de Andreea Ştefan    |    08 Oct 2021   •   19:04

"TOATE anvelopele, indiferent de denumirea lor comercială, care sunt marcate cu literele M și S (însemnând noroi și zăpadă), sub forma: M+S, M.S. sau M&S, îndeplinesc cerințele de utilizare în condițiile specifice de iarnă prevăzute în legislația națională rutieră.", se arată în comunicatul RAR.

"Obligativitatea utilizării anvelopelor de iarnă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei a fost introdusă prin Ordonanța Guvernului nr.5/2011 de modificare și completare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în 2006.

Aspectele privitoare la utilizarea anvelopelor de iarnă nu au suferit modificări de la acel moment.

Registrul Auto Român nu a făcut în ultima perioadă nicio altă declarație de presă având ca subiect anvelopele de iarnă!

Prin urmare, atât timp cât posesorii de autovehicule respectă legislația în vigoare și folosesc pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, anvelopele marcate cu literele M și S NU EXISTĂ SANCȚIUNI!"

×
Parteneri
Furtuna Renata a adus în România ploi torenţiale
x close