Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Cine va stinge lumina în România, după anunțul privind limitarea consumului de curent electric făcut de șefa Comisiei Europene

Cine va stinge lumina în România, după anunțul privind limitarea consumului de curent electric făcut de șefa Comisiei Europene

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat, miercuri, mai multe propuneri cu rolul de a atenua criza energetică.

Cine va stinge lumina în România, după anunțul privind limitarea consumului de curent electric făcut de șefa Comisiei Europene
Sursa foto: pixabay
de Redacția Antena 3 CNN    |    07 Sep 2022   •   19:03

Declarațiile șefei Executivului de la Bruxelles vin la doar câteva ore după ce Vladimir Putin, aflat în vizită la Vladivostok, a amenințat că  Europei "o să-i înghețe coada", precum lupului dintr-o poveste rusească, dacă europenii vor îndrăzni să plafoneze prețul gazelor furnizate de Moscova.

Propunerea care a atins cel mai tare sensibilitatea opiniei publice din Europa a fost cea privind "economia inteligentă" de electricitate sau, cu alte cuvinte, reducerea consumului de curent electric la orele de vârf.

"Va fi obligatorie atingerea unei ținte de scădere a consumului și vom lucra cu statele membre pentru a atinge această țintă", a promis von der Leyen.

O a doua propunere presupune plafonarea veniturilor companiilor care produc electricitate cu costuri scăzute dar o vând la prețuri ridicate.

A treia măsură implică înființarea unei contribuții de solidaritate pentru companiile producătoare de combustibili fosili.

Europarlamentar român: "Consumatorii industriali și marii retaileri sunt chemați să mai reducă din consum"

În sfârșit, propunerea care a iritat Moscova în avans este plafonarea prețului la gazul rusesc.

"Trebuie să reducem veniturile Rusiei, pe care Putin le folosește pentru a finanța acest război atroce împotriva Ucrainei", arată Ursula von der Leyen.

Europarlamentarul social-democrat Dan Nica arată că, potrivit unei variante luate în calcul de Comisia Europeană, populația din România poate sta liniștită.

"O măsură pe care știu că au analizat-o cei de la Comisie este cea prin care se introduce un sistem de licitație și consumatorii primesc de la bugetul statului compensații pentru că își reduc consumul în perioada de vârf", a declarat europarlamentarul Dan Nica.

El spune sunt vizați consumatorii industriali și marii retaileri și că populația nu trebuie să intre în panică.

×
Subiecte în articol: Ursula von der Leyen Dan Nica
Parteneri
Vremea se încălzeşte în toată ţara. ANM, prognoza meteo actualizată
x close