Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Primul zbor pe Aeroportul Brașov, primul scandal. ROMATSA interzice zborurile de noapte

Primul zbor pe Aeroportul Brașov, primul scandal. ROMATSA interzice zborurile de noapte

Primele curse de pe cel mai nou aeroport al României, cel din Braşov, se vor face cu... autobuzul. Brașovenii care au bilete de la Nurnberg și Stuttgart au aflat că vor ateriza la Bucureşti, de unde vor fi transportaţi pe şosea până în oraşul lor natal.

Primul zbor pe Aeroportul Brașov, primul scandal. ROMATSA interzice zborurile de noapte
Sursa foto: Hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    15 Iun 2023   •   18:31

Romatsa închide cerul Brașovului la ora 19:00, în timp ce cursele aeriene sunt programate după această oră.

Oficialii români prezenţi astăzi la zborul inaugural au ridicat din umeri: noi am făcut aeroportul, compania aeriană să se descurce.

Pasagerii companiei Dan Air au primit notificări că zborurile pentru care sunt programaţi nu vor mai ateriza la Braşov, ci la Bucureşti, urmând ca de aici să fie transportaţi cu un autocar până la destinaţia finală.

Totul se întâmplă pentru că Romatsa a anunţat că programul actual de deservire pentru Braşov este doar în intervalul 7:00- 19:00.

Compania aeriană Dan Air se plânge de Romatsa

Instituțiile Statului Român, în loc să coopereze și să colaboreze pentru a identifica soluții pentru asigurarea operaționalizării aeroportului Brașov - în speță ROMATSA - se limitează la a-și oferi serviciile în funcție de propria organizare internă și fără a ține cont de nevoile publicului larg în slujba căruia se află.

ROMATSA a avut suficient timp la dispoziție pentru a se asigura de resursele necesare în ceea ce privește operaționalizarea aeroportului Brașov, însă a eșuat lamentabil deși știa cu foarte mult timp înainte de data deschiderii aeroportului Brașov.

Reprezentanţii aeroportului spun că ştiu despre problema apărută, dar dau vina pe compania aeriană, care în viziunea lor ar trebui să îşi facă programul după cel al angajaţilor de la Romatsa.

Citeşte şi: Sorin Grindeanu, prezent la inaugurarea Aeroportului Brașov Ghimbav: "Prima aeronavă a decolat în această dimineață"

Deocamdată, singura companie care zboară de pe aeroportul din Braşov este Dan Air, tocmai cea despre care reprezentanţii instituţiei spun că ar trebui să se descurce singură cu cei de la Romatsa.

Wizz AIr Air va începe în august și septembrie curse din Braşov spre Londra și Dortmund, iar Paralela 45 va opera curse charter.

×
Subiecte în articol: Brașov aeroport curse
Parteneri
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei
x close