Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Viețile bolnavilor, ținute în șah din cauza diagnosticelor greșite: ”Hai că are ciroză, hai că are cancer”

Viețile bolnavilor, ținute în șah din cauza diagnosticelor greșite: ”Hai că are ciroză, hai că are cancer”

Diagnosticele greşite sau neclare devin un coşmar pentru mii de pacienţi cu afecţiuni oncologice, neurologice sau hematologice. Vieţile acestor bolnavi sunt ţinute în şah din cauza lipsurilor sistemului medical. Până la aflarea diagnosticului corect, bolnavii sunt plimbaţi luni bune sau ani prin spitale.

de Redacția Antena 3 CNN    |    22 Mai 2024   •   20:30

Un bărbat de 37 de ani, din Prahova, trece printr-un adevărat calvar, după ce şi-a aflat diagnosticul corect după 2 ani de aşteptare. O aşteptare care i-a redus mult şansele la viaţă. 

După două diagnostice greşite, medicii au descoperit că are o afecţiune gravă care îi îngreunează circulaţia sângelui. După ce s-a plimbat prin mai multe spitale din ţară, a ajuns la Institutul Clinic Fundeni pentru a fi operat.

”Hai că are ciroză, hai că are cancer. I s-au făcut foarte multe, foarte multe investigații. El n-a avut nici cancer, nici ciroză. Nu ne-a dat nicio șansă, nicio speranță”, spune mama tânărului.

Aşteptarea a fost cumplită şi pentru doamna Mariana care se luptă cu o afecţiune oncologică.

”Deci ești disperat. Dacă aștepți pe linia medic de familie, medic despe internist, cu o trimitere normală din investigație imagistică, deci durează patru-cinci luni, în acele patru-cinci luni poate exploda, nu știi, nu știi de când îl ai, nu știi ce fază ai”, spune Mariana Macarie, pacientă.

Erorile medicale sunt cauzate şi de lipsurile sistemului medical care îi determină pe unii doctori să apeleze la medicină defensivă. Peste 80% dintre medici se tem de litigii şi malpraxis.

”Nu suntem mulțumiți de această lege pentru că nu ne protejează, practic dăm în fiecare an asiguratorilor, unor companii de asigurare taxe destul de destul de consistente și în schimbul acestor acestor taxe, noi nu primim niciun fel de protecție”, spune Daniel Coriu, de la Colegiul Medicilor România.

Un malpraxis sau o analiză greșită poate să aibă mai multe rezolvări.

”Fie una la Colegiul Medicilor, pe partea disciplinară, fie încă una la comisia DSP, care, bineînțeles, se ocupă de constatare a cazurilor de malpraxis, fie mergem în instanța civilă și acolo ne putem judeca pe despăgubiri de natură materială”, spune Adrian Cuculis, avocat.

În prezent, sunt peste 500 de dosare penale deschise pe numele medicilor doar într-un singur sector al Capitalei. 

×
Subiecte în articol: pacienti afectiuni diagnostic greşit
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Cine e Babasha, manelistul care a împărțit țara în două
x close