Acest proces a dus la crearea unor cozi imense în fața Birourilor Electorale, județene sau de sector.
În unele cazuri, sacii cu voturi au fost lăsați la soare, în curtea instituțiilor respective.
Timpii de așteptare au însumat multe ore iar, pe fondul căldurii, au apărut și problemele medicale.
La Constanța, corespondentul Antena 3 CNN a consemnat declarația unui responsabil care spune că a așteptat patru ore, pe caniculă, pentru a preda sacii către Biroul Electoral Județean.
Cei desemnați să facă această muncă spun că ar fi trebuit organizate cinci fluxuri de primire, corespunzătoare celor cinci voturi pe care românii le-au dat pe 9 iunie: pentru europarlament, pentru primar și președintele de Consiliu Județean, pentru consilierii locali și pentru cei județeni.
La Arad, unii președinți de secții de votare s-au culcat pe scaunele de la Biroul Electoral Județean
"În 30 de ore am mâncat cinci bomboane și am băut 30 de mililitri de apă", s-a plâns o femeie ce stătea la o coadă în interior.
Nici la Arad situația nu a fost una mai bună. După zeci de ore de așteptare, o parte dintre președinții secțiilor de votare s-au culcat pe scaune, răpuși de oboseală, după cum relatează corespondentul Antena 3 CNN.
"E minunat, ca de fiecare dată când venim pentru votare", a ironizat un bărbat, în timp ce un altul a spus că n-a dormit de 28 de ore.
Scene similare au fost și la Galați.
"A fost îngrozitor, foarte greu de așteptat. Au fost multe procese verbale de completat, a fost haos. A fost cea mai oribilă noapte din toate pe care le-am trăit până acum", a mărturisit o femeie care nu crede că va mai participa vreodată în vreun biroul electoral de circumscripție.
La Timișoara, o femeie a fost luată de un echipaj SMURD, după ce a făcut o criză de epilepsie.
În București a fost nevoie de intervenția unei ambulanțe la Biroul Electoral din Sectorul 2 după ce, din cauza temperaturilor mari și a timpilor de așteptare, unui om i s-a făcut rău.