Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Locuri de parcare mai scumpe de 8 ori în București

Locuri de parcare mai scumpe de 8 ori în București

100 de euro pe an! Atât vor plăti bucureștenii, în medie, anual pentru un loc de parcare rezidențial. O hotărâre a consiliului general, a împărțit Capitala în patru zone, astfel cei care până acum plăteau între 30 și 80 de lei pe an, de la 1 ianuarie taxa a fost crescută la sume cuprinse între 300 și 600 de lei.

Locuri de parcare mai scumpe de 8 ori în București
Sursa foto: hepta
de Gabriel Dano    |    03 Ian 2022   •   18:40

"Din momentul în care și-au preluat mandatele, actualii primari de sector au semnat un protocol de comun acord prin care cerea Consiliului General să se majoreze aceste tarife astfel încât să construiască noi locuri de parcare. Știm foarte bine că în București lipsa locurilor de parcare este o problemă reală.

Consiliul General a votat acest proiect, iar astăzi bucureștenii care au ajuns la secțiunea de taxe și impozite s-au trezit cu majorări. E adevărat, între 300 și 600 de lei vor plăti cei care vor dor un loc de parcare rezidențial, însă este important de precizat faptul că, deși avem un cost mărit, nu-l vom putea bloca, iar locul de parcare ne aparține doar într-un anumit interval orar, mai exact de luni până vineri între 8 PM și 8 AM."

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close