Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN "Cu o nație analfabetă, n-ajungi departe!" | România e pe penultimul loc în UE la testele PISA | Aproape jumătate dintre elevii de 15 ani sunt analfabeți funcțional

"Cu o nație analfabetă, n-ajungi departe!" | România e pe penultimul loc în UE la testele PISA | Aproape jumătate dintre elevii de 15 ani sunt analfabeți funcțional

Cu actuala situație a școlii românești, țara noastră se îndreaptă spre dezastru precum Titanicul spre întâlnirea cu icebergul care l-a trimis pe fundul Oceanului Atlantic, acum mai bine de 100 de ani.

de Raluca Măndoiu    |    05 Dec 2023   •   20:17

Problemele apar încă de la nivelul grădiniței.

"Dau exemplu situația din București, unde avem câteva mii de copii rămași pe dinafară, pentru că nu avem grădinițe astfel încât să-i primească pe toți copiii respectivi", spune Eugen Ilea, președinte, Federația Națională a Părinților - București.

Mulți dintre părinții copiilor rămași fără loc nu își permit să achite peste 2.000 de lei la grădinițele private.

"Ultimul raport european arată că doar 75% dintre copiii cu vârste între 3 şi 6 ani din România merg la grădiniță, deși media europeană este de peste 92%. România stă mai rău decât acum 10 ani. Pe atunci, 85% dintre copii frecventau învățământul preșcolar", a relatat corespondentul Antena 3 CNN, Raluca Măndoiu.

Banii sunt o problemă şi la școală, care, deși gratuită, presupune cheltuieli și oferă, în multe cazuri, calitate scăzută.

Ce înseamnă școala în România: bani de rechizite și pentru meditații cu profesorul de la clasă

"Școala, deși e gratuită, costă o grămadă de bani: de la haine, la rechizite și cretă. Bașca trebuie să plătești și meditații cu profesorul care predă la clasă", punctează sociologul Ciprian Necula.

Pentru că școala din prezent nu reușește să fie foarte convingătoare cu privire la utilitatea sa în viață, pentru că influențele viciate din anturaj și din familie se dovedesc în multe cazuri mai puternice decât școala și pentru că sărăcia are, deseori, ultimul cuvânt, tot mai mulți adolescenți părăsesc procesul educațional.

În vreme ce în alte state rata abandonului școlar este de 9,6%, în România acest indicator are o valoare aproape dublă.

"85% din statisticile măsurate ne poziționează fără echivoc pe ultimul loc în Europa. Atunci când ai o nație analfabetă, n-ajungi foarte departe cu ceea ce înseamnă politici economice, sociale, civice. Toată construcția devine un uriaș cu picioare de lut", pune verdictul expertul în educație Marian Staș.

Citește și: Rezultate PISA 2018: România obţine cel mai slab punctaj din ultimii nouă ani. Analfabetismul funcţional, la cote record

România, penultimul loc în UE la testele PISA 2022. I-am "bătut" pe bulgari

România a "reușit" să se claseze în 2022 pe penultimul loc în Uniunea Europeană la testele PISA, unde elevilor de 15 ani le sunt testate competențele de matematică, științe și citire. Doar Bulgaria se află mai jos de România în acest clasament.

Însă Ligia Deca, ministrul Educației, se încăpățânează să vadă partea plină a paharului.

"Scorurile medii obținute de elevii din România în 2022 au fost similare cu cele înregistrate în 2018 la matematică, lectură și științe. Spre deosebire de multe alte state, România nu a înregistrat pierderi semnificative în performanțele elevilor, ceea ce demonstrează că avem un sistem de educație rezilient și că țara noastră a reușit să reducă impactul pandemiei", a susținut Deca.

Scorul mediu obținut de elevii români în 2022 a fost de 428 de puncte la cele trei competențe evaluate. Spre comparație, fruntașa topului, Singapore, a obținut 575 de puncte la matematică,  543 de puncte la citire și 561 de puncte la științe.

În UE, printre țările cu cele mai bune rezultate la testele PISA 2022 s-au numărat Estonia, Finlanda, Suedia și Danemarca.

Mai puțin de un sfert dintre tineri reușesc să termine o facultate

Și evaluările interne arată aceeași realitate.

Monitorul Educației si Formarii indică faptul că aproape jumătate dintre elevii români de 15 ani au competențe scăzute la citire, matematică și științe.

Mai puțin de un sfert dintre tinerii români reușesc să termine o facultate.

Drept consecință, țara noastră are cei mai puțini cetățeni cu studii superioare din toată Uniunea Europeană.

×
Parteneri
Prognoza meteo actualizată pentru minivacanța de 1 mai și Paște
x close