Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Un om de afaceri din Gorj a omorât un biciclist după ce i s-a făcut rău la volan

Un om de afaceri din Gorj a omorât un biciclist după ce i s-a făcut rău la volan

Un om de afaceri din Gorj a spulberat un biciclist, după ce i s-a făcut rău la volan. Pe imaginile surprinse de un alt șofer se vede cum duba condusă de afacerist face slalom pe sosea, iar la un moment dat îl lovește în plin de omul aflat pe bicicletă.

de Redacția Antena 3 CNN    |    16 Aug 2023   •   19:07

Din nefericire, victima, un bărbat de 52 de ani de ani a murit pe loc în urma impactului.

Medicii ajunși la fața locului i-au efectuat manevre de resucitare, însă a fost în zadar, fiind nevoiți să declare decesul.

Citește și: Doi români, soț și soție, au murit într-un accident cumplit în Grecia. Copiii lor se află în stare critică

Șoferului i s-ar fi făcut rău la volan

Potrivit IPJ Gorj, victima era de loc din comuna Bengești-Ciocadia. Şoferul dubiței nu consumase băuturi alcoolice.

”La data de 15 august a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 despre faptul că pe DN 67 în comuna Bengești-Ciocadia a avut loc un eveniment rutier cu victime. Polițiști deplasați la fața locului au stabilit că un bărbat de 70 de ani, din comuna Baia de Fier, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 67 Bengești-Ciocadia, din direcția Târgu Jiu- Râmnicu-Vâlcea, a acroșat un bărbat 52 de ani, din comuna Bengești-Ciocadia, care se deplasa în afara părții carosabile pe lângă bicicletă.

Citește și: Mașină de poliție, lovită de un autoturism și proiectată pe sensul opus, în Tulcea. Două persoane, printre care și un polițist, au ajuns la spital

Echipajul medical sosit la fața locului a efectuat manevre de resuscitare, însă a fost declarat decesul bărbatului de 52 de ani, trupul acestuia fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest,  rezultatul fiind negativ", au transmis reprezentanții IPJ Gorj. 

Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

×
Subiecte în articol: biciclist mort om de afaceri Gorj
Parteneri
"Paul de România", arestat preventiv după ce a fost prins în Malta
x close