Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Scumpiri fără precedent în România. Oamenii cumpără alimente mai puţine

Scumpiri fără precedent în România. Oamenii cumpără alimente mai puţine

Scumpiri fără precedent în România. Pâinea cea de toate zilele costă 2 lei. Un litru de ulei aproape 11 lei.

Scumpiri fără precedent în România. Oamenii cumpără alimente mai puţine
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    13 Dec 2021   •   18:34

Institutul Naţional de Statistică a publicat datele şi avem produsele care s-au scumpit cel mai mult, raportat la noiembrie anul trecut.

Astfel, preţul uleiului a crescut cel mai mult cu peste 28 de procente. Din noiembrie anul trecut până acum.

Cartofii s-au scumpit cu aproape 23 de procente, foarte mult dacă ne gândim la consum. Un alt aliment de bază a cărui preţ a explodat este pâinea care e mai scumpă cu peste 9%.

Dacă tragem linie şi facem o comparaţie a unui coş întreg de cumpărături, pe care-l umplem fiecare la final de săptămână, vom constata că pe produsele pe care dădeam anul trecut undeva la 350 de lei, anul acesta le plătim cu 450 chiar 500 de lei. 

Alimentele care s-au scumpit cel mai mult

- uleiurile vegetale +28,17%

- cartofi +22,55%

- pâine +9,21%.

Oamenii deja cumpără alimente în cantităţi mai mici

Şi pe lângă coşul de cumpărători puneţi bani deoparte şi pentru facturile la energie electrică şi gaze. Potrivit INS, energia electrică s-a scumpit cu 8%, valoare raportată după ce s-a aplicat schema de compensare la acest serviciu, începând de luna trecută. Iar gazele cu 49.42%.

Rata inflaţiei anulează şi creşterea salariului mediu net, care a ajuns să fie în valoare de 3.544 lei. Comparativ cu luna octombrie a anului trecut a crescut cu 6%. O valoarea mult prea mică dacă ne raportăm la valul de scumpiri.

Specialiştii spun că un nou val de scumpiri se va declanşa începând cu luna aprilie, atunci când vor fi eliminate toate facilităţile de la plata facturilor la energie electrică şi gaze.

 

×
Subiecte în articol: scumpiri pâine alimente
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close