Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Staţii GPL neconforme în toată ţara. Suntem supuşi unui pericol uriaş

Staţii GPL neconforme în toată ţara. Suntem supuşi unui pericol uriaş

Staţiile GPL continuă să funcţioneze în ţară, chiar dacă unele nu mai au autorizaţii. Autorităţile nu au apucat încă să ajungă la ele în control, aşa că profită de răgaz pentru a mai face bani.

Staţii GPL neconforme în toată ţara. Suntem supuşi unui pericol uriaş
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Redacția Antena 3 CNN    |    29 Aug 2023   •   18:39

Sunt însă şi unii patroni au decis să închidă până trece pericolul, aşa cum au descoperit reporterii Antena 3 CNN.

Staţiile GPL neconforme sau la limita legii au fost observate şi de către autorităţi. Primarul general recunoaşte că le-a văzut de mai mult timp, însă avizarea şi controlul nu este de competenţa primăriei generale ci a celor de sector.

Una dintre aceste staţii se afla chiar la 30 de metri de Primăria Sectorului 5. Staţia a fost dezafectată în urma controalelor.

Citeşte şi: Staţia GPL amplasată fără autorizaţie de construire lângă Primăria Sectorului 5 a fost demontată. Piedone: "Situaţia rămâne gravă!"

Mai multe autorităţi din ţară, printre care ISU şi primării, verifică acum legalitatea acestor pompe. De frica autorităţilor, angajaţii stațiilor GPL din ţară refuză să mai alimenteze buteliile de gaz. O echipă de jurnalişti Antena 3 CNN a încercat să alimenteze o butelie la Timişoara, într-o staţie unde până acum se vindea gaz pentru butelii zilnic.

Pe lângă vânzarea ilegală, pompe neconforme sunt uşor de găsit. 

După tragedia de la Crevedia toate locaţiile din ţară unde se vinde GPL ar urma să fie verificate.

Potrivit legii, staţiile GPL trebuie să fie amplasate la cel puţin 40 de metri distanţă de blocuri şi 20 de metri faţă de case.

 

×
Subiecte în articol: staţii GPL autorizatie
Parteneri
Marius Budăi anunță o nouă creștere a salariilor în România!
x close