Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN România, pe primul loc în topul țărilor cu cei mai mulți proprietari de locuințe din UE

România, pe primul loc în topul țărilor cu cei mai mulți proprietari de locuințe din UE

Românii vor să aibă propria casă, iar asta se vede şi în statistici! Anul trecut, aproape 70% din populaţia Uniunii Europene trăia într-o locuinţă proprietate personală, în timp ce 30% în locuinţe închiriate, conform Oficiului European de Statistică.

de Redacția Antena 3 CNN    |    04 Dec 2023   •   20:18

În topul ţărilor din UE, în care oamenii deţin locuinţe şi închiriază mai puţin, pe primul loc este România! În ţara noastră, 94,8% din populaţie trăia într-o locuinţă proprietate personală, în timp ce doar 5,2% închiriază.

Pe locul doi este Slovacia cu 93%, tot în top se află şi Croaţia cu 91% şi Ungaria cu 90%. La polul opus, cel mai ridicat procent de chiriaşi se afla anul trecut în Germania 53%, Austria 49% şi Danemarca 40%.

În România, doar în primele trei luni ale acestui an, 6 din 10 locuințe au fost achiziționate din fonduri proprii, creditele ipotecare nemaifiind atât de atrăgătoare pentru români.

Topul ţărilor cu cei mai mulţi proprietari de locuinţe din UE, în 2022

  • România 94,8% proprietate / 5,3% chirie
  • Slovacia 93%, 7% CHIRIE
  • Croaţia 91%, 9% chirie
  • Ungaria 90%, 10% chirie

În Bulgaria și în România, locuințele sunt mult mai accesibile, astfel că este mult mai simplu să fii proprietar în aceste state.

 Un factor care ar putea afecta ratele de proprietate este prevalența locuințelor sociale. În țările în care locuințele sociale sunt obișnuite, cum ar fi Olanda și Austria, este mai probabil ca cei care stau în chirie să fie cazați în proprietăți publice. În aceste țări sunt așadar și mai puțini proprietari.

Citește și: Impozitarea chiriilor în 2024: Schimbări majore pentru proprietarii români, de la 1 ianuarie

Țările cu cei mai mulți chiriași

  • Germania 53%
  • Austria 49%

sursă: Eurostat

×
Subiecte în articol: locuinte proprietari locuințe chiriasi
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close