Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Tinerii vor putea accesa noi credite garantate de stat. Au crescut sumele acordate și vârsta solicitanților

Tinerii vor putea accesa noi credite garantate de stat. Au crescut sumele acordate și vârsta solicitanților

În doar câteva săptămâni, tinerii vor putea accesa, din nou, credite garantate de stat.

Tinerii vor putea accesa noi credite garantate de stat. Au crescut sumele acordate și vârsta solicitanților
Sursa foto: Profimedia Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    04 Aug 2023   •   18:30

Este vorba despre două programe prin care pot fi luați bani pentru educație și sănătate: Student Invest și Family Start.

Autoritățile spun că se așteaptă la peste 6.000 de credite acordate la valoarea maximă.

Cu condiția de a urma cursurile unei facultăți acreditate, tinerii pot cere, prin programul Student Invest, credite de câteva zeci de mii de lei.

Vârsta solicitanților poate fi acum până la 40 de ani, cu nouă ani mai mult decât până acum:

Citește și: Avertisment BNR: O cincime din creditele corporate de 200 de miliarde lei sunt garantate de stat 

"În primul rând, la programul Student Invest, creditul o sa fie de 75.000 de lei, in creștere cu 50% față de anul 2022. Dobânda este subvenționată 100%.

Un alt program ce permite tinerilor să obțină credite este Family Start, un program prin care aceștia pot obține credite pentru acoperirea cheltuielilor de nuntă, a celor cu spitalizarea, în cazul nașterilor, sau a celor cu grădinița sau școala copiilor.

Partea de suport pentru familii, inclusiv pentru achiziționarea de mașinilor second - hand, chiar si pentru mașinile mai mici.

Aici vorbim despre cei care vor să beneficieze, să se încadreze cu un venit net de 6.000 de lei pe membru de familie si 7.500 de lei pentru familiile monoparentale.

De asemenea, creditul este de 150 de mii de lei, dublu față de anul 2022", a declarat ministrul Familiei, Natalia Intotero.

Din 7 noiembrie, băncile sunt pregătite să primească solicitările tinerilor.

Pentru ambele programe, perioada de rambursare este 10 ani, dublă față de orice alt credit de nevoi personale.

×
Parteneri
Poliţist mort în prima zi de Paşte, la Galaţi
x close