Trenul Regal al României, de o valoare istorică inestimabilă, a fost uitat în paragină de autorităţi. Garnitura de patrimoniu este acum pasată de la instituţie la alta. Alte cinci trenuri istorice sunt într-o situaţie similară. Sunt acum în posesia unei societăţi care, de aproximativ şapte ani, este în faliment, potrivit Antena 3 CNN. Ar urma să fie puse în valoare de Ministerul Transporturilor, însă, deocamdată, muzeul unde ar trebui expuse nu există.
Garnituri de patrimoniu, de importanţă majoră. Legal, statul român le asigură protecţia. În realitate, deşi, sunt în stare funcţională, le lipseşte exact ce este mai important: grija din partea statului şi mai ales fondurile. Trenul Regal se află printre ele.
"Cam toate marile decizii şi istoria României în perioada interbelică, şi chiar şi după anii '50 au avut legatur cumva cu trenul regal. A fost comandat pentru Ferdinant în 1926. Primele vagoane au ajuns în 1928, după moartea Regelui Ferdinand. Importanţa este similară cu a Palatului Regal sau a Palatului Elisabeta. Putem spune ca este un «palat pe şine»", a declarat Andrei Berinde, istoric al căilor ferate, la "News Hour with CNN".
Actualul Tren Regal a purtat pașii Reginei Maria, Reginei-Mamă Elena și Regelui Carol al II-lea, inclusiv în călătoriile lor din străinătate, cu ocazia vizitelor de stat. Regele Mihai a călătorit mult cu Trenul Regal în anii celui de-al Doilea Război Mondial. Trenul a purtat Familia Regală pe drumul exilului, în ianuarie 1948. Regele Mihai a fost condus pe ultimul drum în această garnitură.
Principesa Margareta a călătorit şi ea cu Trenul Regal. Este compus din cinci vagoane, toate finisate cu materiale dintre cele mai scumpe, cum ar fi piele de Cordoba, pentru scaunele şi fotolii, furnir de nuc si trandafir pentru mese şi sticlă de Murano ori cristal de Boemia pentru lămpi şi oglinzi. Au rezistat timpului şi schimbărilor politice, însă, acum, au nevoie de atenţie şi reparaţii.
"Trenul Regal, trenul Moldoviţa, trenul Călugăreni... sunt doar câteva exemple de garnituri care se află în proprietatea Societăţii Feroviare de Turism. Sunt 23 de vagoane şi 15 locomotive, multe dintre ele sunt bunuri de patrimoniu din categoria tezaur", a explicat Ioana Ciobanu, reporter Antena 3 CNN.
Sunt toate în posesia Societăţii Feroviare de Turism, aflată în faliment de mai mulţi ani. Există aprobarea pentru a dona toate garniturile către Ministerul Transporturilor.
După ce se va finaliza procedura, ar trebui valorificate. Muzeul unde ar putea fi depuse încă nu există.
Multe ţări europene oferă un interes sporit trenurilor cu valoare istorică, multe dintre ele fiind expuse la loc de cinste în muzee. După unele planuri iniţiale de construcţie au fost fabricate garnituri noi care servesc drept trenuri turistice de lux.