Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN România Inteligentă Festivalul Medieval de la Suceava și-a deschis porțile: Peste 500 de cavaleri, călăreți și artiști fac spectacol

Festivalul Medieval de la Suceava și-a deschis porțile: Peste 500 de cavaleri, călăreți și artiști fac spectacol

Festivalul Medieval ”Ștefan cel Mare” de la Suceava și-a deschis porțile în Cetatea de Scaun a Moldovei. Timp de trei zile, spectatorii se întorc în timp și pot trăi experiențe inedite din trecut, de la spectacole și turniruri cu cavaleri la delicatese gastronomice și multe alte surprize.

Festivalul Medieval de la Suceava și-a deschis porțile: Peste 500 de cavaleri, călăreți și artiști fac spectacol
Sursa foto: Facebook/Festivalul Medieval ”Ștefan cel Mare” Suceava
de Redacția Antena 3 CNN    |    18 Aug 2023   •   18:09

Peste 500 de cavaleri și domnițe au mărșăluit prin Suceava în tradiționala paradă medievală. Alături de ei, au fost prezenți mii de spectatori, unii, costumați și ei, au însoțit alaiul pe distanța de șapte kilometri până în Cetatea de Scaun.

Festivalul Medieval este organizat de Muzeul Național al Bucovinei, împreună cu Primăria Suceava și este finanțat de Consiliul Județean Suceava.

”Suntem la a cincisprezecea ediție a Festivalului Medical din Cetatea de Scaun a Sucevei, un festival care aduce foarte mulți turiști. Anual, în jur de 30.000 ăn trei zile. Sunt aici 40 de trupe din șapte țări, 550 de reprezentanți îmbrăcați în diverse costume. Eu mă bucur. A devenit cel mai mare festival medieval din România. 

În fiecare an, avem un eveniment, reconstituim o perioadă din istorie Cetății, din istoria lui Ștefan cel Mare și foarte mulți copii vin să vadă, să învețe pe viu diverse povești”, a precizat Gheorghe Flutur, președinte CJ Suceava.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

”Hotelurile sunt pline. Sunt veniți mulți turiști Și-au programat concedii aici. Este un câștig și din acest puncte de vedere pentru Suceava și pentru întreaga Bucovină. Acest festival emblematic pentru noi, la Ștefan cel mare acasă”, a mai spus Gheorghe Flutur, președinte CJ Suceava.

×
Subiecte în articol: Suceava Consiliu Judetean festival medieval
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close