Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN România Inteligentă Satelitul românesc creat de elevi transmite cu succes date din spaţiu

Satelitul românesc creat de elevi transmite cu succes date din spaţiu

Satelitul românesc proiectat de un grup de elevi de la Liceul Internațional de Informatică București a început să transmită date.

Satelitul românesc creat de elevi transmite cu succes date din spaţiu
Sursa foto: rom-space.ro
de Redacția Antena 3 CNN    |    23 Iun 2023   •   17:57

Satelitul ROM-2 a ajuns pe orbită pe dată de 12 iunie, după ce a fost transportat de o rachetă a companiei milardarului Elon Musk, SpaceX.

În prezent, ROM-2 înconjoară Terra o dată la 95 de minute, cu o viteză de 7,6 km/s și transmite date care au fost recepționate de peste 200 de stații radioamatori din România și din întreaga lume.

Satelitul ROM-2 transmite date din spaţiu

Principala sa misiune este observarea Pământului. Satelitul ROM-2 este echipat cu o cameră de 2 megapixeli şi cu senzori care vor culege date din spaţiu, din atmosfera terestră şi de la suprafața Terrei.

×
Parteneri
O biserică din Alba a ars până la temelie, chiar în prima zi de Paște
x close