Școlile din orașul Liteni din Suceava sunt dotate cu gadgeturi și internet de mare viteză, iar copiii au la dispoziție tablete și laptopuri.
Tehnologia a crescut randamentul elevilor și învățatul a devenit o plăcere pentru tineri.
Table inteligente în toate clasele, tablete și laptopuri pentru toți elevii, videoproiectoare și laboratoare de informatică - toate acestea se regăesc în școlile și grădinițele din orașul Liteni, iar copiii de toate vârstele îmbrățișează tehnologia din plin.
Dascălii s-au obișnuit rapid cu noile instrumente de predare și spun că dispozitivele inteligente fac școala mult mai atractivă pentru elevi.
"Cu siguranţă toate aceste materiale şi implementarea acestui proiect nu duc decât la sporirea şi mărirea gradului de promovabilitate a Bacului ", spune Ioan Maranda, directorul Liceului Tehnologic Iorgu Vârnav Liteanu.
Pentru modernizarea școlilor au fost atrași aproximativ 700.000 de euro din fonduri europene, la care Primăria Liteni a cofinanțat 2% din valoare.
Investițiile în educație nu se opresc aici. În viitor, la intrarea în toate unitățile de învățământ vor fi montate scanere și tuneluri de dezinfectare cu lumină ultravioletă.