Antena 3 CNN Emisiuni Sfat de sănătate Pericolul din vopseaua de ouă. Anual multe persoane ajung la spital. Dr. Țincu: ”Nimeni nu se gândește la riscul de toxicitate”

Pericolul din vopseaua de ouă. Anual multe persoane ajung la spital. Dr. Țincu: ”Nimeni nu se gândește la riscul de toxicitate”

Andreea Cigolea
3 minute de citit Publicat la 09:36 29 Apr 2021 Modificat la 10:16 29 Apr 2021
o_1f4e5djiv642vbu1ea13u31imbc.png

”Trebuie să cumpărăm o vopsea care să fie folosită chiar în acest scop. Foarte multe accidente în ultimii ani au fost determinate de faptul că oamenii au folosit vopsea industrială pentru acest proces, pentru că aceea colorează și mai bine, poate fi mai spectaculoasă din punct de vedere al aspectului, însă nu s-au gândit la riscul de toxicitate. 

Trebuie să ne asigurăm de faptul că ouăle nu sunt crăpate. Vopseaua nu trebuie să ajungă în contact cu conținutul pe care îl mâncăm, pentru că, odată ce ajunge acolo, este evident că va fi ingerată. 

Pe de altă parte, al treilea element pe care l-am văzut cu toții la masa de Paște este reprezentat de momentul în care ouăle puțin umede devin lipicioase și vopseaua rămâne pe mâinile noastre. Este un pericol, pentru că dacă mâncăm ulterior oul sau altă mâncare cu mâna contaminată cu vopseaua, o ingerăm.

Ce se poate întâmpla

Dacă discutăm despre vopseaua alimentară, pe care o folosim la vopsirea ouălor, putem să avem tulburări gastro intestinale, tulburări digestive, mai ales în cazul copiilor, unde riscul de toxicitate este mai mare și vulnerabilitatea este mai mare. 

Dacă discutăm de acele vopsele industriale, acolo lucrurile pot fi mult mai serioase. Acestea conțin  substanțe chimice, toxice, care pot merge mai mult decât la nivelului tubului digestiv și pot fi absorbite în sânge”, a povestit medicul Radu Țincu la Antena 3. 

Acesta a tras un semnal de alarmă cu privire la ingredientele conținute de vopseaua de ouă, dar și la perioada în care pot fi consumate. 

”Trebuie să știm că vopseaua trebuie să fie avizată pentru a fi folosită în acest scop. Autoritățile trebuie să verifice însă, pentru că mai sunt și oameni care încearcă să treacă de bariera legii.

La temperatura frigiderului pot fi menținute câteva zile, fără probleme. Dacă le ținem la temperatura camerei, ar trebui să fie consumate în câteva ore. Pentru că ele se pot deteriora”, a mai spus Radu Țincu. 

Ouăle vopsite natural, cea mai bună alternativă

”Putem vopsi ouăle într-un mod natural, însă nu este așa de spectaculos. Putem să obținem o culoare, dar ea nu este atât de intensă și de frumoasă așa cum o putem obține dacă folosim o vopsea specială dedicată acestui obiectiv”, spune medicul. 

În ceea ce privește numărul ouălor consumate, ”acestea conțin multe lipide, și atunci există riscul ca aceste lipide în exces să pună în dificultate digestia. Cred că două ouă la o masă sunt suficiente, nu mai mult de 3-4 ouă în ziua respectivă. 

Pe de altă parte, trebuie să ne gândim la persoanele care au ținut postul pentru sărbătorile Pascale. Este vorba despre un post fără proteină animală și acest lucru a dus la o scădere a secrețiilor biliare, digestive, care digeră lipidele. În momentul în care vom mânca dintr-o dată o cantitate mare de lipide sau proteine, organismul nu este pregătit din punct de vedere enzimatic să facă față acestui exces și apar manifestările gastro-intestinale, balonare, diaree, greață, vărsături, care sunt varianta cea mai ușoară după masca pascală. Însă pot apărea și complicații severe, precum pancreatita acută, care poate fi  mortală. 

Alcoolul poate agrava simptomele

Masa pascală poate fi cu atât mai periculoasă atunci când combinăm aceste lipide și proteine în exces, după o perioadă de post, cu alcoolul, care este toxic pentru funcția digestivă și pentru funcția hepatica. 

De asemenea, persoanele cu afecțiuni biliare se vor trezi cu acest exces de lipide care trebuie să fie digerate. Trebuie să fim foarte prudenți pentru că este păcat să ajungem la spital, într-un sistem de sănătate supraaglomera”, mai spune medicul.

De asemenea, acesta subliniază faptul că este foarte important, fie că le cumpărăm de la supermarket, fie că le luăm direct de la producători, să ne asigurăm că ouăle sunt proaspete ”pentru că ele pot fi contaminate cu anumite bacterii, pot determina toxiinfecții alimentare, unele dintre ele chiar severe, care să necesite spitalizare, precum salmonella.

De asemenea, trebuie să fim atenți când cumpărăm ouă de rață sau gâscă, ele trebuie să fie atent verificate și trebuie să avem certitudinea că au fost ținute în condiții care să prevină alterarea acestora”.

 -

×
x close