Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sinteza zilei Carmen Tănase: "Au lovit în oameni. Economiile au fost distruse, oamenii sărăciți şi dezechilibrați psihic, iar copiii sunt afectaţi fără întoarcere"

Carmen Tănase: "Au lovit în oameni. Economiile au fost distruse, oamenii sărăciți şi dezechilibrați psihic, iar copiii sunt afectaţi fără întoarcere"

Carmen Tănase a explicat într-un interviu acordat în exclusivitate lui Mihai Gâdea de ce orice măsură luată acum pentru relaxare este tardivă. „Economiile au fost distruse, oamenii sărăciți şi dezechilibrați psihic, iar copiii sunt afectaţi fără întoarcere", spune Carmen Tănase care acuză decidenţii că s-au gândit la absolut tot mai puţin la oameni şi în această pandemie au lovit în oameni.

Carmen Tănase: "Au lovit în oameni. Economiile au fost distruse, oamenii sărăciți şi dezechilibrați psihic, iar copiii sunt afectaţi fără întoarcere"
Sursa foto: Antena 3
de Claudia Popovici    |    01 Feb 2022   •   21:26

Vicepreședintele PNL, Adrian Cozma, a cerut renunțarea la certificatul verde și ridicarea tuturor restricțiilor din pandemie, în timpul ședinței PNL.

Solicitarea vine în contextul în care şi Danemarca devine, de astăzi, prima ţară din Uniunea Europeană care va ridica toate restricţiile anti-Covid. Aceeași decizie a fost luată în Finlanda, în ciuda numărului record de noi infectări.

Întrebată despre aceste măsuri, dacă se bucură de aceste demersuri care ar putea fi posibile şi în România, actriţa Carmen Tănase a spus:

„Nu, nu mă bucură. Prin 2020 am spus nişte lucruri şi nu pentru că sunt eu foarte deșteaptă sau vizionară, ci pentru că mă luam şi eu după alți oameni mult mai deștepți şi mi s-a părut foarte logic ce spun oamenii aia punând lucrurile cap la cap. Ca atare sunt aproape doi ani de când eu ştiu în ce minciună trăiesc.

„Economiile au fost distruse, oamenii sărăciți şi dezechilibrați psihic, iar copiii sunt afectaţi fără întoarcere"

E un miracol că lumea nu a înțeles şi acum este un pic târziu pentru că răul a fost făcut. Economiile au fost distruse, oamenii sunt îngrozitor de sărăciți sunt îngrozitor de dezechilibrați psihic, emoțional, din toate punctele de vedere. Când copiii sunt afectaţi fără întoarcere", a spus actriţa Carmen Tănase 

„S-au gândit la absolut tot mai puţin la oameni şi au lovit în oameni"

Eu nu mai am încredere în absolut nimeni din cei care decid pe acestă planetă şi îi bănuiesc de intenții rele. S-au gândit la absolut tot mai puţin la oameni şi au lovit în oameni.

Mă doare pentru copii pentru că ei vor duce lumea mai departe. Ce lume vor duce, o lume descreierata o lume bolnavă", a apus Carmen Tănase subliniind că vina aparține şi oamenilor care de frică au uitat că sunt entităţi cu putere de decizie.

Citiţi şi: Carmen Tănase, despre certificatul verde: "Este o abominaţie. Libertatatea este o stare de spirit. O ai sau nu o ai. Punct"

×
Subiecte în articol: carmen tanase restricţii pandemie
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close