Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sinteza zilei Purtătorul de cuvânt al Asociației Elevilor din București, despre greva cadrelor didactice: "Noi îi susținem pe profesori"

Purtătorul de cuvânt al Asociației Elevilor din București, despre greva cadrelor didactice: "Noi îi susținem pe profesori"

Purtătorul de cuvânt al Asociației Elevilor din București a prezentat, la Antena 3 CNN, părerea elevilor în legătură cu greva profesorilor.

Purtătorul de cuvânt al Asociației Elevilor din București, despre greva cadrelor didactice: "Noi îi susținem pe profesori"
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Redacția Antena 3 CNN    |    29 Mai 2023   •   22:22

Invitat în emisiunea Sinteza Zilei, moderată de Mihai Gâdea, Matei Alexandru Dumitru, purtător de cuvânt al Asociației Elevilor din București, a transmis că elevii susțin inițiativa cadrelor didactice.

"Noi, elevii, îi susținem pe profesori. Mesajul pe care noi l-am transmis este: Elevii sunt cu voi. Ni se pare că această grevă este întru totul justificată și ni se pare că cerințele profesorilor sunt mai mult decât rezonabile", a spus reprezentantul elevilor.

De asemenea, Matei susține că elevii speră ca această situație să se rezolve cât mai repede, astfel încât să nu se ajungă la prelungirea anului școlar.

"Bineînțeles, dacă Bacalaureatul se va amâna, atunci este posibil ca elevii care vor să plece la facultate în străinătate să nu mai apuce să dea examenul.

Citește și: Examenele și înscrierile la Bacalaureat 2023, amânate în mai multe școli. Greva profesorilor continuă: ”Copiii să înțeleagă”

De aceea, noi sperăm și îi solicităm Ministerului să vină cât mai repede cu o soluție.

 Noi avem încredere în buna-credință a profesorilor, mai ales că mulți dintre ei sunt și părinți și știu cât de mare este miza în ceea ce privește Bacalaureatul", a mai adăugat purtătorul de cuvânt al Asociației Elevilor din București.

×
Subiecte în articol: grevă profesori elevi
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close