Antena 3 CNN Externe BBC: Protestatarii ucraineni AU PRELUAT CONTROLUL SEDIULUI ADMINISTRAŢIEI PREZIDENŢIALE

BBC: Protestatarii ucraineni AU PRELUAT CONTROLUL SEDIULUI ADMINISTRAŢIEI PREZIDENŢIALE

BBC: Protestatarii ucraineni AU PRELUAT CONTROLUL SEDIULUI ADMINISTRAŢIEI PREZIDENŢIALE
Sursa foto: Foto: Agerpres/Xinhua
22 Feb 2014   •   13:41
Protestatari ucraineni au anunţat sâmbătă dimineaţa că au preluat controlul asupra sediului administraţiei prezidenţiale de la Kiev, porivit agenţiei Reuters, relatează BBC News online, conform Mediafax.
Potrivit BBC, poliţia antirevoltă care păzea sediul nu era prezentă la faţa locului.
Protestatarii au anunţat că nu vor să intre în sediul preşedinţiei, ci doar să îl păzească, adaugă postul.
De asemenea, protestatari sosesc la sediul Parlamentul, unii fiind aduşi cu vehicule militare.
 
Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici se află la Harkov cu scopul de a pune capăt unei acţiuni separatiste din partea guvernatorului regiunii, Mihail Dobkin, relatează aceeaşi sursă. 
O deputată din cadrul partidului Regiunilor, al lui Ianukovici, Hanna Herman, a confirmat anterior pentru agenţia Unian că preşedintele se află la Harkov.
Anterior, Reuters a citat o sursă de rang înalt din cadrul serviciilor de securitate ucrainene care a declarat că Ianukovici se află în continuare în Ucraina.
De asemenea, agenţia Intefax Ukraine a citat "o sursă informată", potrivit căreia preşedintele Ianukovici a sosit la Harkov în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă. El urma să participe la o reuniune a deputaţilor din Crimeea şi Sevastopol, însă sursa a declarat pentru agenţia ucraineană că "situaţia se schimbă în mod dramatic.

×
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close