Mersul distinctiv al lui Vladimir Putin, caracterizat printr-un braț drept rigid și o mișcare mai liberă a brațului stâng, a fost analizat de cercetători care sugerează că acest tipar ar putea proveni din perioada de instruire în cadrul KGB, înainte de destrămarea Uniunii Sovietice, scrie Express.
În timp ce brațul stâng se mișcă firesc pe lângă corp, cel drept rămâne aproape nemișcat. Potrivit experților, acest detaliu ar putea fi rezultatul antrenamentului specific pe care l-a urmat Putin ca agent al KGB, unde a ajuns până la gradul de locotenent-colonel.
Un manual de instruire citat de cercetători din Portugalia, Italia și Olanda precizează: „Ofițerilor KGB li se recomanda să țină arma în mâna dreaptă, aproape de piept, și să avanseze cu partea stângă a corpului înainte – pentru a putea scoate pistolul cât mai rapid în cazul unei confruntări.”
Suspiciuni privind folosirea steroizilor
Această explicație apare în contextul speculațiilor că Putin ar putea folosi steroizi, ceea ce ar putea contribui la creșterea agresivității.
Fostul ministru britanic de externe, Lord David Owen, a afirmat că modificările vizibile ale feței lui Putin – în special forma ovală apărută recent – ar putea fi rezultatul unor medicamente pentru creșterea masei musculare.
Într-un interviu pentru Times Radio, Owen a declarat: „Uitați-vă la fața lui, observați cum s-a schimbat. Nu cred că este vorba de operații estetice sau de Botox. Cel mai probabil folosește steroizi anabolizanți, ca un culturist – și știm că e mândru de mușchii lui, ținânt cont că apare deseori dezbrăcat până la brâu – sau corticosteroizi.”
El a adăugat că aceste substanțe nu doar modifică fizionomia, ci și reduc imunitatea, ceea ce ar putea explica izolarea strictă a liderului de la Kremlin în ultimii ani: „Acest om a stat în izolare completă, la distanță de oricine, sub o presiune extraordinară. Toate acestea indică o posibilă terapie cu steroizi – sau chiar o combinație între ele.”
Potrivit lui Owen, steroizii anabolizanți pot amplifica agresivitatea unei persoane.