Antena 3 CNN Externe Cel puţin şase poliţişti au fost ucişi la Kabul, într-un atentat împotriva Ministerului de Interne

Cel puţin şase poliţişti au fost ucişi la Kabul, într-un atentat împotriva Ministerului de Interne

Cel puţin şase poliţişti au fost ucişi la Kabul, într-un atentat împotriva Ministerului de Interne
02 Apr 2014   •   22:38

Cel puţin şase poliţişti au fost ucişi miercuri, la Kabul, într-un atentat comis de un kamikaze într-o clădire anexă a Ministerului de Interne, a anunţat un oficial de rang înalt afgan, citat de AFP.
   
"Un kamikaze care purta uniformă militară a detonat încărcătura pe care o avea asupra sa în interiorul unei clădiri anexă" a Ministerului de Interne, iar şase poliţişti au fost ucişi, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Sediq Sediqqi.
   
Atacul a fost revendicat pe Twitter de talibani, artizani ai unei gherile violente în Afganistan după înlăturarea lor de la putere în 2001.
   
Acest atentat comis împotriva uneia dintre cele mai bine protejate locaţii din capitala afgană intervine cu trei zile înainte de alegerile prezidenţiale, un scrutin determinant pentru stabilitatea Afganistanului, în contextul în care forţele NATO urmează să părăsească această ţară până la sfârşitul anului.
   
Rebelii islamişti, care au promis să "perturbe" alegerile prin orice mijloace, au comis o serie de atacuri în ultimele săptămâni. Sâmbătă, la Kabul, sediul Comisiei Electorale Independente (IEC), organismul însărcinat cu asigurarea bunei desfăşurări a alegerilor, a fost atacat timp de mai multe ore de un comando taliban.
   
De asemenea, sediul unui ONG şi cel al unui alt organism însărcinat cu organizarea alegerilor au fost atacate de către insurgenţi în cursul săptămânii trecute, atacuri soldate cu doi şi respectiv cinci morţi.

×
Subiecte în articol: Kabul kamikaze
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close