Antena 3 CNN Externe Consiliul Constituţional din Franţa a validat principalele elemente ale planului reformei pensiilor

Consiliul Constituţional din Franţa a validat principalele elemente ale planului reformei pensiilor

Consiliul Constituțional din Franţa a validat principalele norme ale planului reformei pensiilor, inclusiv creşterea vârstei de pensionare, respingând cererea de organizare a unui referendum.

de Claudia Popovici    |    14 Apr 2023   •   19:16

Parisul a fost cuprins, vineri după-amiază, de o atmosferă de asediu, în așteptarea deciziei care tranșează soarta controversatei reforme a pensiilor.

Nepopulara măsură, la care președintele Emmanuel Macron și guvernul condus de Elisabeth Borne nu renunță, a reușit să-i scoată periodic din case pe francezi de la începutul acestui an și să-i mobilizeze la proteste pe alocuri violente, de anvergura a sute de mii sau chiar milioane de participanți la nivel național.

În urmă cu puţin timp, Consiliul Constituțional din Franţa a validat principalele norme ale planului reformei pensiilor, inclusiv creşterea vârstei de pensionare, respingând cererea de organizare a unui referendum.

Consiliul Constituţional a aprobat principalele măsuri decise de Guvernul Elisabeth Borne prin asumarea răspunderii. Măsura creşterii vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani a fost aprobată.

Citește și: Franța, zguduită de lupte de stradă între poliție și protestatarii mobilizați de sindicate

Au fost respinse unele măsuri referitoare la stimularea angajărilor persoanelor cu vârste mai avansate.

De asemenea, a fost respinsă cererea opoziţiei de organizare a unui referendum pe tema reformei pensiilor. O decizie privind o altă cerere în acest sens este aşteptată pe 3 mai, conform cotidianului Le Figaro şi postului BFMTV.

În contextul deciziei Consiliului Constituţional, preşedintele Emmanuel Macron urmează să promulge în următoarele zile legea privind reforma pensiilor.

"Soarta proiectului reformei pensiilor nu este pecetluită. Cetăţenii vor trebui să pregătească alternativa ca reacţie la această reformă inutilă şi incorectă", a reacţionat deputata Marine Le Pen, unul dintre liderii formaţiunii de extremă-dreapta Mobilizarea Naţională (RN), potrivit Mediafax.

Mii de persoane s-au adunat, vineri, în centrul Parisului pentru a aştepta decizia Consiliului Constituțional. Franţa este afectată de câteva luni de proteste masive faţă de reforma pensiilor. Guvernul Elisabeth Borne a adoptat legea privind reforma pensiilor prin asumarea răspunderii guvernamentale, evitând votul Parlamentului.

×
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close