Antena 3 CNN Externe Distrugătorul american USS Carney a fost atacat de rebelii Houthi, susținuți de Iran. Au fost lovite și alte vase comerciale în Marea Roșie

Distrugătorul american USS Carney a fost atacat de rebelii Houthi, susținuți de Iran. Au fost lovite și alte vase comerciale în Marea Roșie

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 09:59 04 Dec 2023 Modificat la 12:03 04 Dec 2023

"Cu ajutorul lui Dumnezeu, forțele navale din cadrul forțelor armate yemenite au executat o operațiune de țintire a două nave în (strâmtoarea) Bab el-Mandeb.

Este vorba despre navele Unity Explorer și Number Nine. Prima navă a fost lovită de o rachetă, iar cea de-a doua de o dronă încărcată cu explozibil", au precizat rebelii pro-iranieni.

Ei susțin că navele atacate sunt israeliene.

Pentagonul a admis, la rândul său, că mai multe nave comerciale care navigau pe Marea Roșie au fost vizate de proiectile lansate din zonele controlate de Houthi în Yemen și că un distrugător american a neutralizat mai multe drone lansate de rebeli.

Citește și: Rebelii Houthi au difuzat imagini în care apare şi românul capturat odată cu nava "Galaxy Leader"

Cum s-a desfășurat ultimul atac Houthi în Marea Roșie

Associated Press relatează, citând surse militare americane, că atacul a început în jurul orei locale 9:15, duminică.

Distrugătorul USS Carney a detectat o rachetă care se îndrepta spre nava Unity Explorer, sub pavilion Bahamas.

Racheta a căzut lângă nava țintită.

Ulterior, USS Carney a distrus o dronă cu explozibil care se îndrepta spre distrugător.

Alte două nave comerciale, Number nine și Sophie II, sub pavilion panamenz, au fost lovite de rachete.

Ambele vase au raportat avarii, însă nu și victime.

USS Carney a acordat ajutor vasului Sophie II, ocazie cu care, în jurul orei locale 16:30, a mai doborât o dronă.

Israelul spune că nu are nicio legătură cu navele atacate de rebelii Houthi

La rândul său, Israelul a insistat că navele atacate nu au nicio legătură cu statul evreu și a acuzat Iranul că a inițiat aceste atacuri din Marea Roșie.

"Au fost lansate rachete spre două nave comerciale care nu au nicio legătură cu Israelul. O navă a fost grav avariată și se pare că ar fi în pericol de scufundare, iar cealaltă a fost avariată ușor.

Acesta este un eveniment provocat de sabotajul (rebelilor) Houthi.

Armele pe care le folosesc Houthi sunt arme iraniene. Serviciile de informații, modul și capabilitățile sunt, toate, iraniene", a spus purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Daniel Hagari.

In urma cu 2 săptămâni, rebelii Houthi au capturat o navă sub pavilion Bahamas, din echipajul căreia face parte și un cetățean român.

×
x close