Antena 3 CNN Externe Doi turişti americani, răpiţi de beduini în peninsula egipteană Sinai

Doi turişti americani, răpiţi de beduini în peninsula egipteană Sinai

Doi turişti americani, răpiţi de beduini în peninsula egipteană Sinai
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP
31 Mai 2012   •   15:21

Doi turişti americani au fost răpiţi miercuri seara, în peninsula egipteană Sinai, de beduini. Aceştia protestează astfel faţă de arestarea unuia dintre membrii lor, a anunţat joi o sursă din cadrul securităţii, citată de AFP.
   
Cei doi bărbaţi se aflau într-o maşină în apropierea staţiunii balneare Dahab, pe ţărmul Mării Roşii, când au fost opriţi de un grup de beduini, care blocau drumul, adaugă sursa.
   
Beduinii i-au dus ulterior pe cei doi americani într-o locaţie necunoscută pentru a face presiuni asupra autorităţilor în vederea eliberării camaradului lor, arestat pentru posesie de droguri, precizează sursa.
   
Negocierile sunt în curs de desfăşurare în vederea eliberării lor.
   
Mai mulţi străini au fost răpiţi pentru scurtă vreme în ultimele luni în aceeaşi peninsulă de beduinii care cer eliberarea unor deţinuţi, considerând că aceştia sunt reţinuţi pe nedrept.
   
La începutul lui mai, zece militari din Fiji din cadrul Forţei multinaţionale şi Observatorilor (FMO), responsabilă cu supravegherea acordului de pace între Israel şi Egipt, au fost reţinuţi timp de aproximativ o oră.
   

×
Subiecte în articol: peninsula Sinai arestare
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close