Antena 3 CNN Externe Franța ar putea intra într-un război civil! Avertismentul șocant lansat de premierul Manuel Valls

Franța ar putea intra într-un război civil! Avertismentul șocant lansat de premierul Manuel Valls

Franța ar putea intra într-un război civil! Avertismentul șocant lansat de premierul Manuel Valls
Sursa foto: Foto: Agerpres
11 Dec 2015   •   14:02

Premierul Manuel Valls a avertizat vineri, cu două zile înainte de turul doi al alegerilor regionale, că o victorie a Frontului Naţional (FN, extremă dreapta) în acest scrutin ar putea conduce la un "război civil", relatează wwww.reuters.com.

FN, care o obţinut o victorie, în primul tur, în şase dintre cele 13 regiuni franceze, este dat ca perdant de mai multe sondaje de opinie în Nord-Pas-de-Calais şi Provence-Alpes-Côte d'Azur.

"Ne afăm într-un moment istoric, deoarece, în fond, ţara noastră are două opţiuni: există o opţiune a extremei drepte care, în fond, promovează disensiunea, iar această disensiune poate conduce la război civil. Există şi altă viziune, cea a Republicii şi valorilor, care este unitatea", a declarat Valls pentru postul France Inter.

"Nu ignor dificultăţile cu care se confruntă compatrioţii mei (...), cunosc suferinţa multora dintre compatrioţii noştri, dar nu doar vorbind despre aceste suferinţe putem avansa, exploatându-le, ci oferind răspunsuri", a continuat el.

"Trebuie să oferim aceste răspunsuri nu luni, ci până duminică, în regiunile în care stânga poate învinge", a subliniat şeful Guvernului.

"Există nouă regiuni din 12 în Hexagon, patru regiuni peste mări, plus Corsica, în care stânga este unită şi poate învinge. Nu vorbim suficient despre acest lucru", a apreciat Valls.


×
Subiecte în articol: manuel valls alegeri franta
Parteneri
Noua fabrică din România care se deschide după Paște
x close